Comunicat de presă, IPJ Vrancea:
Astăzi, în jurul orei 18:00, un autoturism de tip taxi, aflat în mers pe Bulevardul Independenței din municipiul Focșani, a fost cuprins de flăcări în zona compartimentului motor.
Șoferul, observând incendiul, a oprit imediat și a cerut ajutor trecătorilor și celorlalți participanți la trafic.
În acel moment, Vlăduț Nistororiu, polițist în cadrul IPJ Vrancea, aflat în timpul liber și în trafic cu autoturismul personal, a observat apelul disperat al șoferului și a intervenit fără ezitare.
A sunat de urgență la 112 și a scos extinctorul din propria mașină pentru a ajuta la stingerea flăcărilor.
Un alt conducător auto, oprit în apropiere, i-a oferit lui Vlăduț două bidoane cu apă, după ce extinctorul s-a epuizat. La fața locului a oprit și o doamnă care îl cunoștea pe șoferul taxiului și care s-a alăturat efortului de a stinge incendiul.
Prin implicarea lor rapidă și curajoasă, focul a fost stins.
Felicităm implicarea deosebită a colegului nostru pentru profesionalismul și spiritul civic demonstrate, precum și pe toți cei care au ales să nu rămână indiferenți și au contribuit la evitarea unei situații de pericol.
Foto cu rol ilustrativ