Ediția: Vineri 18 aprilie 2025 Nr. 6860

VIDEO! Mormânt preistoric, salvat de arheologi după ce un cioban a găsit oseminte, în județul Prahova

          Un mormânt preistoric a cărui vechime este de circa cinci milenii a fost salvat de arheologii prahoveni după ce un cioban a găsit în zonă oseminte, el nefiind la prima descoperire de acest gen. Conform informațiilor postate, joi, pe pagina de Facebook a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, mormântul a fost descoperit în localitatea Urlați.

          ‘Aflat la nord de Valea Semanului, cartier al orașului Urlați (Prahova), Vârful Scoruș este dealul cu cea mai mare altitudine din zonă (aproximativ 500 m). (…) Oase umane (craniu), aflate într-o ruptură naturală dinspre nordul platoului, au fost descoperite de către Cosmin Florin Dumitrache, cioban din localitatea Ceptura, care a anunțat Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Menționăm că, în anul 2024, aceeași persoană ne-a anunțat despre apariția unor oase umane în baza Dealului Merez din localitatea Șoimești. Și atunci am intervenit și am cercetat un mormânt aparținând epocii medievale care are o vechime de aproape 500 de ani conform datării absolute realizate ulterior’, a precizat sursa citată.

          În urma informațiilor primite, specialiștii s-au deplasat în zonă, unde au constatat prezența unor oase umane aparținând unui mormânt de inhumație afectat de alunecări minore de teren. Osemintele, între care craniul avea culoarea albă, ceea ce înseamnă că a fost expus la lumină / soare o perioadă îndelungată, au fost protejate, cercetarea fiind demarată după obținerea autorizației. ‘În luna martie, un colectiv de arheologi din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova format din Alin Frînculeasa, Octav Negrea și Eduard Ghinea s-a deplasat pe teren pentru a cerceta zona în care au apărut oasele umane. În urma intervenției arheologice a fost descoperit un schelet uman parțial prăbușit în râpa naturală odată cu pâmântul desprins. Oasele, cu o stare de conservare excepțională, aparțineau unui individ adult, de sex masculin, depus în mormânt conform tradițiilor de înmormântare ale comunităților umane din preistorie. Defunctul fusese așezat dorsal cu membrele inferioare îndoite și brațele pe lângă corp. Craniul era orientat spre est. În apropierea brațului stâng avea depusă o piesă din piatră lungă de aproape 20 cm care ar putea reprezenta un topor. Au fost descoperite și două mici fragmente ceramice care par să indice locuirea acestui deal într-o perioadă chiar mai veche decât mormântul identificat’, se menționează în postarea muzeografilor.

          Mormântul are, conform estimărilor, o vechime de circa cinci milenii, iar descoperirea poate fi foarte importantă pentru perioada preistorică a Munteniei. ‘Având o vechime estimată de circa cinci milenii, mormântul este unul preistoric, putând fi atribuit perioadei timpurii a epocii bronzului. Aflat în apropierea sitului de pe Dealul Merez (sat Șoimești) în care muzeul din Ploiești derulează săpături arheologice sistematice din anul 2014, zona în care a fost descoperit mormântul și o posibilă așezare poate să devină una foarte importantă pentru perioada preistorică a Munteniei, urmând să continuăm cercetările în paralel cu cele de pe Dealul Merez situat la mai puțin de 1 kilometru est de Vârful Scoruș’, mai precizează Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Sursa foto: Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova/ Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?