Patru absolvenți de drept s-au înscris la concursul de intrare în avocatură la Baroul Vrancea și, conform calendarului de examen, aceștia au susținut proba duminică, 6 martie. Dată care de altfel a fost aceeași și pentru examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice.
Din Vrancea s-au înscris – și dosarele le-au fost admise – pentru examenul de primire în profesia de avocat cei patru candidați, însă numele acestora este anonimizat, la cerere. În ceea ce privește examenul de primire în profesie a celor care au definitivatul în alte profesii juridice, din cei 114 de candidați admiși să participe la nivel național, niciunul nu s-a înscris la Baroul Vrancea.
Potrivit regulamentului, „candidații admiși la examenul din data de 06.04.2025 vor fi înmatriculați în anul I de formare inițială al INPPA care va începe în anul 2026, dacă vor fi înscriși în tabloul avocaților până la data de referință stabilită de Comisia Permanentă a UNBR pentru luarea în evidență a cursanților anului I de formare inițială al INPPA din ciclul 2026”.
Pe de altă parte, în ultima ședință a Consiliului Baroului Vrancea, când au fost aprobate cele 4 dosare de mai sus, au fost luate și alte decizii. Este vorba despre „admiterea cererii de înscriere pe Tabloul avocaților activi a domnului Voineag Viorel. Aprobarea cererii de transfer din Baroul Vrancea în Baroul Galați a domnului avocat Croitoru Ștefan.
Radierea domnului Strună Gigi și doamnei Duță Silva Gabriela. Radierea de pe Tabloul avocaților începând cu data de 01.04.2025 și a domnului avocat Voinea Gheorghe”.
În același timp, Consiliul a prorogat discuția privind o cerere de reînscriere în Tabloul avocaților activi din județul nostru. La acest moment, conform unei liste publicate pe site-ul Baroului Vrancea, în județul nostru sunt 150 de avocați definitivi.