Ediția: Vineri 18 aprilie 2025 Nr. 6860

Adjud. Educatoarea Ana Balaș, sărbătorită la împlinirea vârstei de 90 de ani

          Educatoarea Ana Balaș din Adjud a fost sărbătorită de municipalitate la împlinirea vârstei de 90 de ani. Cu această ocazie, primarul George Nica i-a oferit o diplomă aniversară, un buchet de flori și i-a urat La mulți ani. „Am avut onoarea ca, în numele comunității din Adjud și al meu personal, să adresez doamnei educatoare Ana Balaș cele mai calde și sincere urări cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani. ️Alături de distinsele sale invitate am trăit emoții cu totul speciale și am fost parte, chiar și pentru câteva minute, dintr-o lume aparte pe care avem obligația morală să nu o pierdem: cea a manierelor elegante, a credinței, a iubirii autentice a aproapelui și a altor virtuți care ne ajută să formăm o comunitate. Doamna Ana Balaș poartă în sine o viață întreagă dedicată copiilor, educației și valorilor umane autentice și mulți adjudeni își amintesc cu drag de blândețea, răbdarea și dăruirea cu care le-a fost alături în primii pași ai vieții. Astăzi, la ceas aniversar, ne înclinăm cu respect și recunoștință  în fața unei vieți trăite cu demnitate, cu rost și cu dragoste față de oameni. La mulți ani, stimată doamnă educatoare, cu toată prețuirea noastră!“, a fost mesajul transmis de primarul George Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?