Ediția: Duminică 6 aprilie 2025 Nr. 6850

VIDEO! Gata cu risipa! Halici pune drumurile județene, clădiri ale CJ și bazinul de înot în administrarea Servicii Publice Vrancea SRL

          Președintele Consiliului Județean (CJ), Nicușor Halici a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că administrația județeană va înființa o societate care se va ocupa de întreținerea drumurilor județene, de activitatea Bazinului de Înot din Focșani și de unele imobile aflate în proprietatea și administrarea CJ. Societatea se va numi Servicii Publice Vrancea SRL, are ca acționar unic Consiliul Județean Vrancea, iar aici ar urma să lucreze 35 de persoane. Societatea va avea un capital social de 4 milioane de lei. Administratorul societății va fi propus Dorin Andronache, actualmente acesta fiind consilier personal al președintelui Halici.

          În acest sens, în ședința ordinară a Consiliului Județean care va avea loc joi, vor fi dezbătute două proiecte de hotărâre care vizează: „Înființarea societății de interes județean Servicii Publice Vrancea SRL” și „Numirea administratorilor provizorii ai Societății Servicii Publice Vrancea SRL”. Noua societate va avea sediul în imobilul de pe strada Republicii nr. 13, plenul CJ urmând să aprobe un proiect de hotărâre în acest sens. 

          Nicușor Halici a explicat necesitatea înființării societății de interes județean Servicii Publice Vrancea SRL. Șeful administrației județene a arătat că această societate răspunde în primul rând unei nevoi urgente și anume întreținerea drumurilor județene, un domeniu esențial pentru siguranța și dezvoltarea infrastructurii rutiere din Vrancea.

          „În prezent, situația este una îngrijorătoare, deoarece drumurile județene sunt pline de deșeuri și resturi provenite din materialele antiderapante folosite la deszăpezire. Lipsesc indicatoarele rutiere și marcajele necesare pentru siguranța traficului. Lipsesc semnalizatoarele atât pe orizontală cât și pe verticală. Participanții la trafic sunt expuși riscurilor majore, iar șoferii suportă costuri ridicate din cauza uzurii autovehiculelor și pentru reparațiile ulterioare ale acestora. Timpul de deplasare crește, afectând atât economia locală prin întârzieri în livrarea mărfurilor, cât și calitatea vieții vrâncenilor. Aspectul dezolant al drumurilor reflectă dezinteresul administrației județene de până acum, care nu a luat măsuri pentru remedierea acestor probleme“, a afirmat Nicușor Halici.

          El a arătat că scopul acestei societăți mai este și acela de a eficientiza și de a reduce cheltuielile: „Utilizarea eficientă a resurselor financiare destinate întreținerii drumurilor – fără cheltuieli inutile pe lucrări și servicii acordate discreționar, fără efect și fără a rezolva problemele vrâncenilor. Pe viitor, fondurile pe care le voi aloca acestei noi societăți vor trebui direcționate către achiziționarea de echipamente specializate, necesare pentru curățarea drumurilor, a șanțurilor și a zonelor de siguranță de pe drumurile județene; Îndepărtarea tuturor obstacolelor periculoase, cum ar fi copacii care reduc vizibilitatea sau care pot pune în pericol viețile oamenilor în caz de accident; Instalarea indicatoarelor rutiere și a marcajelor obligatorii; Montarea de parapeți metalici în zonele cu risc ridicat de accidente“.

          Președintele CJ a mai anunțat că va avea loc o reorganizare a resursei umane din cadrul Consiliului Județean, astfel încât personalul să fie redistribuit în posturi utile, fără a genera costuri suplimentare pentru bugetul județului. Concret, o parte din personalul aparatului de specialitate al președintelui Consiliul Județean Vrancea, prin reorganizarea care va fi realizată în perioada imediat următoare, va primi un loc alternativ de muncă.

          „Cred că este o soluție câștigătoare de ambele părți, în sensul că, pe de o parte, personalul de la CJ va avea în continuare veniturile necesare și pe de altă parte, acești angajați publici vor oferi în schimb vrâncenilor servicii direct proporționale cu veniturile încasate din fonduri publice. Nu am uitat ceea ce am spus în campania electorală! Serviciile publice trebuie eficientizate! Banii vrâncenilor trebuie cheltuiți cu responsabilitate și în interesul acestora! Am doar 5 luni de mandat iar acesta este doar începutul viziunii mele despre cum trebuie administrat județul și resursele lui, despre cum trebuie respectați vrâncenii, despre cum trebuie să le ușurăm și protejăm viața! Ceea ce pot face în acest scop din poziția de președinte al Consiliului Județean Vrancea este, în primul rând, utilizarea taxelor și a impozitelor în interesul lor, fără cheltuieli inutile și fără bătaia de joc a banului public din anii precedenți și pe care o tot descopăr de la preluarea mandatului. o să vă demonstrez cum, cu resurse financiare mai mici veți vedea și veți benecifia de servicii publice mai bune, la prețuri mai scăzute“, a spus Nicușor Halici.

Bazinul de Înot Focșani, administrat de Servicii Publice Vrancea SRL

          Noua societate va prelua și administrarea Bazinului de Înot Focșani, „în vederea eficientizării costurilor și maximizării beneficiilor pentru comunitate”. „La Bazinul de Înot Focșani avem costuri uriașe de funcționare. În fiecare an se cheltuie aproximativ 5.5 milioane lei (1,1 milioane euro) pentru întreținerea bazinului. Asta înseamnă, în 7 ani de la inaugurare, 38 milioane lei, adică aproximativ 7,7 milioane euro. Veniturile generate au fost anul trecut de doar 800.000 lei (aproximativ 160.000 euro). Așadar, în fiecare an se cheltuie de 7 ori mai mult decât se încasează. Asta s-ar justifica dacă un număr mare de vrânceni ar beneficia de aceste cheltuieli dar realitatea ne arată că foarte puțini vrânceni merg la bazin – sub 1% din populația județului îl folosește. Programul actual este ineficient, cu intervale orare în care personalul depășește numărul utilizatorilor. Avem intervale orare în care sunt 2 angajați la recepție și 4 antrenori la bazin iar utilizatori 2-3- maxim 5, cu excepția intervalului 16-21 când sunt mai mulți utilizatori dar fără a acoperi potențialul real al bazinului“, a precizat președintele CJ.

          Nicușor Halici propune și soluții de reducere a costurilor de administrare. „Reducerea costurilor de administrare – nu vor mai exista angajați permanenți la bazin, ci doar personal contractual plătit în funcție de activitatea prestată, lucru care se va întâmpla prin reorganizarea aparatului de specialitate. Cei care vor dori să utilizeze bazinul de înot vor fi asistați de persoane care vor avea încheiate contracte de prestări servicii, contracte care vor avea în vedere o analiză cost beneficiu pentru antrenorii care vor presta servicii la bazin. Atragerea unui număr mai mare de utilizatori, prin colaborări cu antrenori și cluburi sportive care la rândul lor, să aducă utilizatori și implicit venituri. În opinia mea, această metodă va duce în scurt timp la posibilitatea de autofinanțare a bazinului. Integrarea bazinului în circuitele competiționale naționale și chiar internaționale, în urma discuțiilor avute cu președintele Federației Române de Înot și președintele Federației Române de Polo. De asemenea, înființarea unui club sportiv dedicat înotului și polo-ului, pentru identificarea și sprijinirea tinerelor talente locale prin oferirea tuturor condițiilor de antrenament și competiții. În acest mod, vom avea și noi satisfacția că am contribuit cu ceva atunci când ne vor onora cu rezultate excepționale.

Scopul acestor decizii este ca, într-un timp cât mai scurt, bazinul să devină autofinanțabil, astfel încât banii vrâncenilor să fie direcționați către alte investiții esențiale, cum ar fi: modernizarea școlilor și drumurilor din comunitățile rurale și dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare. Nu cred că este drept ca, în timp ce unii dintre copiii noștri încă mai merg prin noroaie la școală și trăiesc fără apă curentă, banii vrâncenilor să fie risipiți pentru privilegiul unui singur procent dintre noi. Activitatea bazinului nu va fi afectată nicio clipă“, a mai susținut Nicușor Halici.

Bazele Salvamont, introduse în circuitul turistic

          Societatea Servicii Publice Vrancea SRL va prelua în administrare o serie de clădiri din care amintim fosta policlinică stomatologică din centrul Focșaniului, situată pe Str. Vămii nr. 3. Clădirea este abandonată de mulți ani și se află într-un grad ridicat de degradare.

          Societatea amintită va prelua și bazele Salvamont din Păulești, Soveja și Nistorești, care, în prezent, sunt neutilizate sau administrate ineficient. Președintele Nicușor Halici a declarat că în aceste clădiri ale Salvamont au fost realizate investiții semnificative din bani publici, dar fără un impact real asupra comunității. Toate cele 3 baze au condiții asigurate de cazare cu toate facilitățile. Locațiile geografice în care acestea se află sunt de asemenea excepționale. Halici propune ca aceste imobile să fie date în circuitul turistic, adică să poată fi închiriate de cei care merg la munte sau care vin în Focșani.

          „Aceste imobile vor fi introduse în circuitul turistic, spre închiriere pe platforme specializate, dedicate închirierilor de spații de cazare. Dincolo de faptul că au fost abandonate, s-au cheltuit bani publici ineficient, fără un impact pozitiv iar lipsa utilizării acestora va accentua și degradarea în timp, crescând și mai mult cuantumul pierderilor banilor publici. Spațiul din fosta policlinica stomatologică, însumat reprezentând aproximativ 1000 metri pătrați în mijlocul municipiului Focșani, poate fi modernizat și închiriat în regim hotelier. Am convingerea că toate aceste măsuri vor aduce venituri care vor fi cu mult peste costurile operaționale și astfel nu doar că voi opri risipa banilor dumneavoastră, ci mai mult, îi voi înmulți, iar profitul din această activitate va fi folosit de societatea comercială, pentru întreținerea drumurilor, podurilor, iar atunci când vom ajunge în câțiva ani să avem venituri chiar mai mari decât necesarul operațiunilor de întreținere, restul sumelor să fie utilizate pentru alte investiții generatoare de profit“, a precizat președintele CJ Vrancea.

          Nicușor Halici a mai arătat că prin înființarea societății Servicii Publice Vrancea SRL va demonstra că se poate administra mai eficient județul, cu resurse mai mici, dar rezultate mai bune. „Vom avea drumuri mai sigure și mai bine întreținute. Un bazin de înot administrat corect, fără pierderi financiare, iar prin parteneriatele pe care le vom încheia va deveni profitabil, dar și clădiri publice transformate în surse de venit, nu în cheltuieli inutile. Este timpul să respectăm banii vrâncenilor și să investim în viitorul comunității. Acesta este doar începutul unei viziuni administrative bazate pe eficiență, transparență și dezvoltare sustenabilă“, a concluzionat președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?