Ediția: Sâmbătă 5 aprilie 2025 Nr. 6850

Un vrâncean care a lovit cu un lemn o mașină de poliție trebuie să achite o amendă penală

 Un vrâncean în vârstă de 30 de ani trebuie să achite o amendă penală de câteva mii de lei, pedeapsă pentru că a aruncat cu un lemn într-o autospecială de poliţie. Iar suma este ușor mai mică față de despăgubirile pe care bărbatul deja le-a achitat la scurt timp de la incident Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, respectiv 2.772,80 de lei – contravaloarea reparațiilor mașinii. Totul a avut loc în toamna anului trecut, în rechizitoriu arătându-se că, în ziua respectivă, inculpatul era băut și a avut suficient „curaj” încât să arunce în mod intenţionat cu un buștean din lemn în mașina de poliţie, provocând avarierea capotei acesteia.

Ancheta s-a derulat rapid, bărbatul a achitat prejudiciul înainte de a fi trimis în judecată, iar în instanță a fost găsit vinovat pentru distrugere, fiind condamnat „la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei (100 zile amendă * 20 lei, faptă săvârşită în data de 28.10.2024). Constată că inculpatul a fost reţinut din data de 28.10.2024, ora 23.30, până în 29.10.2024, ora 23.30. (…) deduce din pedeapsa amenzii penale de 2.000 lei (calculată prin înmulţirea a 100 zile amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă) o zi amendă în cuantum de 20 lei (corespunzătoare reţinerii în perioada 28.10.2024, ora 23.30, până în 29.10.2024, ora 23.30), urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1.980 lei amendă penală (echivalentul a 99 de zile-amendă, înmulțite cu 20 lei/zi-amendă).

(…) Pune în vedere inculpatului că (…) are obligaţia să depună dovada plăţii integrale a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Panciu, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. (…) respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de partea civilă IPJ Vrancea, prejudiciul fiind acoperit. (…) obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile”.

Foto cu rol ilustrativ, Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?