Ediția: Marți 1 aprilie 2025 Nr. 6847

VIDEO! Ședință plină joi, la CL Focșani; repartizare pe zone a consilierilor locali

          Ședință plină ieri, la Consiliul Local Focșani. Ordinea de zi a început cu un jurământ – cel al noului consilier local PNL, Nicolae Răduță, astfel că, de aici înainte, CL Focșani este în echipă completă, de 21 de consilieri. Amintim că, în ultimele luni, trei consilieri au demisionat pentru orizonturi noi în carieră – doi de la PNL și unul de la AUR, astfel că a fost nevoie de înlocuirea acestora, din lista aleșilor supleanți.

          După momentul jurământului, a urmat votul pentru acordarea distincției de cetățean de onoare sportivului Laris Borș, un moment emoționant pentru toți cei prezenți, apoi ședința a continuat cu restul proiectelor. Aceasta în condițiile pe ordinea de zi a ședinței convocate de primarul Cristi Valentin Misăilă au fost 27 de proiecte.

          Pe lângă proiectele deja anunțate, edilul a propus și alte 11 în completare, printre care alocarea unor fonduri Liceului de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani, pentru derularea unor proiecte. În același timp, în ședința de ieri a fost votată și noua listă de priorități pentru ANL-uri – pe lângă proiectul privind Regulamentul pentru repartizarea și închirierea locuințelor sociale aparținând municipiului Focșani.

Adoptat ieri a fost și un proiect legat de reglementarea circulaţiei autovehiculelor ce aparţin şcolilor de şoferi în perioada pregătirii practice în vederea obţinerii permisului de conducere, aici edilul municipului având o serie de amendamente.

 Totodată, pe ordinea de zi a fost introdus și un proiect privind constituirea comisiilor de specialitate, date fiind schimbările componenței grupurilor politice din CL Focșani. Chiar și cu atât de multe proiecte, ședința nu a durat foarte mult, nefiind intervenții care să necesite dezbateri prea ample. S-a votat rapid, după interes și pricepere, proiectele fiind adoptate cu majoritate sau chiar unanim – cele mai multe.

După votul pe proiecte, a urmat însă votul secret, consilierii alegând și noii reprezentanți în comisia pentru evaluarea calității educației la Liceul cu program sportiv, în Consiliile de administrație la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” și la Colegiul National „Al. I. Cuza”, precum și în Comitetul director al Clubului Sportiv Municipal Focșani 2007.

Vreau să vă mulțumesc pentru faptul că au fost aprobate majoritatea proiectelor propuse pe ordinea de zi, rămân în dezbatere și vor fi votate cele care presupun vot secret”, a ținut să sublinieze primarul Misăilă, care a arătat că aleșii locali mai au încă o sarcină de asumat: „În celelalte mandate am avut o repartizare a consilierilor locali pe zone. Ar fi bine să vă gândiți și să facem această repartizare pe zone, astfel încât cetățenii municipiului Focșani, atunci când au o problemă, să știe către ce consilier local să se adreseze”.

Nu în ultimul rând, primarul Misăilă a anunțat că, de miercuri, pe site-ul Primăriei Focșani a fost publicat proiectul de buget – în condițiile în care ieri au trecut, la vot, bugetele de venituri și cheltuieli ale SC Administrația Piețelor Focșani SA și SC Transport Public SA Focșani – pe anul 2025 și estimate pe următorii 2 ani.

Despre bugetul municipiului, primarul a arătat că este unul „optimist, dar poate neîndestulător pe anumite capitole, mai ales pe zona de funcționare”. „Va trebui să facem o dezbatere mai amplă, pe anumite sectoare și pe anumite componente. Invit pe toți cei interesați să îl studieze, aștept propunerile dumneavoastră și probabil vom organiza – dacă este cazul și avem solicitări – și o dezbatere publică pe acest subiect”, a încheiat primarul municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?