Antreprenorii români din sectorul construcțiilor sunt sceptici că vor putea participa la reconstrucția Ucrainei, a reieșit din dezbatere de specialitate ‘Forecast Brunch, forumul managerilor din industria materialelor și echipamentelor de construcții’, care a avut loc joi, la București. Iulian Bucur, directorul de vânzări Caretta România, producător de sisteme pentru acoperișuri din țiglă metalică, a declarat că reconstrucția Ucrainei a început de mai multă vreme. ‘Reconstrucția Ucrainei a început din momentul războiului. Americanii au investit imediat acolo. Polonezii vând în Ucraina deja materiale pentru construcții de hale din momentul începerii războiului. Deci, reconstrucția a început și jucătorii importanți nu cred că o să fim noi’, a spus reprezentantul Caretta.
Potrivit acestuia, în momentul în care va începe oficial reconstrucția Ucrainei, prețul materiei prime folosite de companie va fi unul în Ucraina și altul, mai mare, în România, ‘așa cum s-a întâmplat și în pandemie’. ‘Reconstrucția Ucrainei nu o să fie făcută și cu sprijinul României. Am avut afaceri acolo și este greu să le faci concurență. Au un stil de lucru foarte bun, sunt muncitori, sunt competitivi, sunt și mulți și foarte bine pregătiți. Sunt foarte mulți producători din Ucraina care deja exportă foarte mult în România acum, când e război. Deci mă îndoiesc să fim noi cei care salvează Ucraina și o reconstruiesc. Nu cred că vom fi parte a reconstrucției’, a spus, la rândul său, un alt antreprenor, Petru Ruben Ursachi, fondator Ursaki RSP Group, firmă care execută construcții industriale și civile.
În același timp, antreprenorii români se tem că forța de muncă calificată din România s-ar putea îndrepta către țara vecină, în urma războiului. Arhitectul Florin Enache, Brand Ambassador la Equitone România, spune că cel mai probabil, muncitorii și specialiștii români vor fi subcontractați de companii mai mari, din alte țări, care sunt deja pe lista de reconstrucție.
Vindem-Ieftin.ro, în parteneriat cu Alt.Real, a organizat, la București, a doua ediție a ‘Forecast Brunch, forumul managerilor din industria materialelor și echipamentelor de construcții’. Evenimentul a reunit principalii jucători ai pieței, alături de reprezentanți ai presei de business și specializate în construcții. Forecast Brunch și-a propus să răspundă la câteva întrebări esențiale pentru industrie: Cum va arăta cererea de materiale de construcții în 2025?; Ce influență vor avea prețurile materiilor prime asupra pieței?; Cum se adaptează jucătorii din industrie la noile reglementări și la tranziția spre sustenabilitate?; Cum poate digitalizarea și optimizarea lanțului logistic să reducă costurile?