Ediția: Marți 1 aprilie 2025 Nr. 6847

Pacienții pot face donații unităților sanitare în care au fost îngrijiți, cu respectarea legii în materie

          Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia pacienții pot face donații unităților sanitare în care au fost îngrijiți, cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Au votat ‘pentru’ 283 de deputați și s-au înregistrat 20 de abțineri. Propunerea legislativă vizează eliminarea posibilității ca pacienții să ofere plăți suplimentare și donații angajaților spitalelor în care au fost îngrijiți, dar să mențină opțiunea acestora de a oferi donații unităților sanitare. ‘Pacientul poate face donații unității sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea dispozițiilor legale în materie’, prevede proiectul de lege adoptat de deputați. Potrivit expunerii de motive, ‘oferirea unui cadou medicului reprezintă o constantă în comportamentul pacientului român, prins la mijloc în lupta dintre dreptul la recunoștință și implicațiile penale ale unui astfel de gest’.

          Inițiatorii, mai mulți deputați USR, precizează că, de-a lungul anilor, această practică ‘a primit varii interpretări din partea diferitelor segmente de populație, iar cadrul legislativ, deși a suferit câteva modificări, nu oferă un răspuns pe deplin clar’. ‘Dincolo de aspectele menționate, nu ne dorim completa anulare a dreptului la recunoștință al pacientului. El poate fi veridic în anumite situații, motiv pentru care susținem ca acesta să se manifeste doar prin donațiile transmise către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu și către medici sau alți angajați ai centrelor sanitare’, se explică în expunerea de motive.

          Deputatul USR Emanuel Ungureanu, unul dintre inițiatori, a precizat, după vot, că prin acest proiect ‘nu se legalizează șpaga’. ‘Pacienții trebuie învățați de medici că un cuvânt de mulțumire și o rugăciune sunt suficiente. Medicii sunt cei responsabili să le spună pacienților care vor să sprijine un spital ca formă de recunoștință pentru actul medical de calitate de care au beneficiat că acest lucru se poate face doar printr-o donație legală către unitatea sanitară. Orice altă formă de recunoștință din partea pacienților față de medici sau alți angajați ai spitalului sunt interzise prin lege. (…) Ce am aprobat astăzi? Nu legalizarea șpăgii, cum am văzut niște titluri false din media, ci am legalizat forma prin care orice persoană care vrea să sprijine un spital ca formă de recunoștință pentru binele care i s-a făcut să o poată face în mod legal. Șpaga nu se legalizează’, a declarat Ungureanu. Proiectul de lege a fost respins de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?