Asocierea româno-bulgară a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 98,6% pe lotul Mizil-Pietroasele al Autostrăzii Moldova, a anunțat vineri ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. În opinia sa, anul acesta se va putea circula cel puțin de la Focșani la Adjud (49 km), iar anul viitor pe toată Autostrada Moldova, finanțată prin PNRR, între Ploiești și Pașcani (319 km). ‘Șantierele Autostrăzii Moldova (A7) avansează în ritm bun! Constructorii sunt mobilizați foarte bine, în special între Mizil și Adjud. Pe cei 28,35 km ai Lotului Mizil -Pietroasele, asocierea româno-bulgară a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 98,6%. Trebuie însă remediată rapid problema pasajului de la km 20 pentru a putea deschide circulația în luna aprilie’, a notat Grindeanu.
Potrivit acestuia, constructorii turci de pe Lotul Pietroasele-Municipiul Buzău (13,9 km) au avansat până la 40% și vor finaliza lucrările până la sfârșitul acestui an.
‘Până atunci vor asigura descărcarea de pe Lotul Buzău-Vadu Pașii, unde constructorul român lucrează în acest moment la podul peste râul Buzău. Pe secțiunea dintre Focșani și Bacău (95,9 km), același constructor român a ajuns la stadii cuprinse între 25% și 45%. În mod sigur, anul acesta se va putea circula cel puțin de la Focșani la Adjud (49 km), iar anul viitor pe toată Autostrada Moldovei, finanțată prin PNRR, între Ploiești și Pașcani (319 km)’, a adăugat ministrul.
Foto: Facebook – DRDP Buzău