Ediția: Vineri 21 martie 2025 Nr. 6840
Ediția: Vineri 21 martie 2025 Nr. 6840

Părinții din Vrancea, invitați să răspundă unui sondaj online

COMUNICAT DE PRESĂ:

          Federația Națională a Părinților – Edupart, o organizație parteneră a Ministerului Educației, dedicată îmbunătățirii continue a sistemului de învățământ din România, a inițiat un sondaj național adresat părinților, cu scopul de a identifica principalele provocări și nevoi cu care se confruntă elevii din școlile din întreaga țară. Intenția noastră este de a obține informații direct de la părinți, astfel încât să putem contribui la crearea unui sistem educațional mai eficient, adaptat nevoilor actuale ale elevilor.
          Datele colectate vor contribui la conturarea unor măsuri educaționale care să răspundă mai bine nevoilor comunității. Informațiile colectate vor fi analizate și prezentate autorităților competente, în scopul susținerii unor politici educaționale mai eficiente. Sondajul poate fi accesat prin linkul – https://federatiaparintilor.ro/sondaj

Labunt Liliana
Președinta filialei Vrancea
Federația Națională a Părinților – Edupart

          N.R. Sondajul Național „Educația prin Ochii Părinților” „este complet anonim”, se arată la linkul indicat: „Educația este o prioritate pentru noi toți, iar pentru a construi un viitor mai bun, este esențial să înțelegem atât nevoile elevilor, cât și provocările cu care se confruntă sistemul educațional din România. De aceea, Federația Națională a Părinților din România – Edupart vă invită să participați la un sondaj important care va contribui la îmbunătățirea politicilor educaționale. Sondajul este complet anonim, iar răspunsurile dumneavoastră vor fi utilizate exclusiv pentru a identifica soluții și măsuri care să sprijine un sistem educațional mai eficient și adaptat nevoilor reale ale elevilor.  Participarea voastră este esențială! Prin completarea acestui chestionar, contribuiți în mod direct la dezvoltarea unui sistem educațional mai bun, adaptat nevoilor reale. Vă mulțumim anticipat pentru timpul acordat (Aproximativ 9 minute) și pentru angajamentul vostru față de viitorul educației în România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?