Ediția: Vineri 21 martie 2025 Nr. 6840
Ediția: Vineri 21 martie 2025 Nr. 6840

Două avize transporturi deșeuri periculoase, emise de ISU Vrancea în februarie

 BULETIN INFORMATIV, ISU Vrancea

Activități de pregătire a populației și de prevenire a situațiilor de urgență desfășurate în luna februarie, în județul Vrancea

          La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea, în luna februarie, au fost înregistrate 102 cereri pentru emiterea avizelor, autorizațiilor, acordurilor și pentru asistență tehnică de specialitate. Pe linia securității la incendiu au fost emise 30 de avize și 2 autorizații. Totodată au fost emise 2 avize transporturi deșeuri periculoase. Menționăm că, la emiterea avizelor și/sau a autorizațiilor de securitate la incendiu și de protecție civilă nu se percep taxe de către ISU Vrancea.

          În perioada precizată, au fost efectuate 95 de controale pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, din care: 62 la operatori economici, 21 la instituții publice, 6 la localități și 6 la obiective de investiții. Pe timpul desfășurării controalelor au fost constatate 522 denereguli pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Din acestea, 50 au fost soluționate operativ pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 472 de sancțiuni contravenționale, din care 420 avertismente și 52 amenzi, în cuantum 80.700 lei. Tot în luna februarie, au fost desfășurate 95 activități de informare preventivă, în cadrul cărora au fost instruite 1.874 persoane.

          În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situații pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerințelor de securitate la incendiu. Activitățile de pregătire a populației și de prevenire a situațiilor de urgență desfășurate de personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea sunt cu caracter permanent și au rolul de a crește reziliența comunităților și gradul de siguranță a cetățenilor.

          Vă reamintim că, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență̆ pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?