Ediția: Joi 20 martie 2025 Nr. 6839
Ediția: Joi 20 martie 2025 Nr. 6839

VIDEO! Echinocțiul de primăvară/ Druizi, vrăjitoare și șamani: Păgânismul revine în actualitate în Marea Britanie

            Deși sunt adeseori considerați excentrici și sunt uneori batjocoriți, druizii, vrăjitoarele și alți adepți ai păgânismului sporesc la număr în Regatul Unit al Marii Britanii, unde jurnaliștii de la AFP s-au întâlnit cu mai mulți dintre ei. Pentru acești păgâni asumați, echinocțiul de primăvară, care va fi celebrat joi, 20 martie, se anunță ca un moment de neratat, reprezentând o bună ocazie pentru a sărbători trezirea naturii la viață. În ultimii zece ani, numărul persoanelor care se descriu ca fiind ‘păgâne’ în Anglia și Țara Galilor a crescut de la 57.000 în 2011 la 74.000 în cadrul celui mai recent recensământ, realizat în 2021. Lor li se adaugă cei 8.000 de șamani și 13.000 de persoane care se declară adepte ale wiccanismului, o mișcare ce combină vrăjitoria, șamanismul și mitologia greco-romană.

Sarah Kerr, vrăjitoare și reprezentantă a mișcării păgâne

            ‘Este emoționant să vezi că tot mai mulți oameni îmbrățișează păgânismul’, a declarat Sarah Kerr, o vrăjitoare și vindecătoare în vârstă de 45 de ani, care prezidează Federația păgânilor din Regatul Unit, înființată în 1971. Ea consideră că acest lucru se explică prin nevoia oamenilor de a regăsi ‘o conexiune cu lumea naturală’. Venerația naturii este una dintre valorile cardinale ale mișcărilor păgâne, care combină în general diferite tradiții spirituale, politeism și credința în puterea magiei. Cu ocazia echinocțiului de primăvară, Sarah intenționează să participe la un ritual în comitatul Derbyshire și vede în acest eveniment o bună ocazie pentru a celebra ‘întoarcerea vieții’. În Regatul Unit, revigorarea mișcării păgâne a fost observată în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Și, chiar dacă timp de mulți ani, adepții săi au trebuit adeseori să înfrunte ironii și discriminări, cel mai recent recensământ sugerează că mulți dintre ei îndrăznesc de acum să își afișeze în mod liber credința.

Jonathan Woolley, druid funcționar

            Datorită costumului, cravatei și locului său de muncă de la Ministerul Mediului, Jonathan Wooley nu corespunde imaginii pe care oamenii o au în general despre un druid. Acest funcționar de 36 de ani a dezvăluit că a descoperit druidismul citând în copilărie benzile desenate din seria ‘Asterix’ și că a decis să devină druid la vârsta de 21 de ani atunci când a aflat că druizii moderni își practică în continuare credințele în celebrul sit neolitic Stonehenge din sud-vestul Angliei. Este o ‘eroare clasică’ să crezi că păgânii sunt ‘persoane ciudate’. ‘Druidismul este o credință la fel ca celelalte’ și adepții săi ‘practică tot felul de meserii’, a declarat el. Jonathan Wooley spune că numărul în creștere al druizilor ‘îl inspiră, îl încântă și îl umple de speranță’. Acest fapt arată că păgânismul este ‘o spiritualitate modernă profundă, nu ceva marginal’.

Angela Barker, vrăjitoare pe TikTok

            Angela Barker, o vrăjitoare de 46 de ani originară din Mansfield, un oraș din nordul Angliei, intenționează să sărbătorească echinocțiul de primăvară printr-un ritual al focului și o fiertură pe bază de ierburi. ‘Am mereu o oală care fierbe pe plita de gătit’, a declarat Angela, care perpetuează o lungă tradiție familială. Ea și-a creat un cont pe Tiktok, sperând să poată să le influențeze pe anumite ‘Witchfluencers’ (‘Vrăjitoare-influencer’), care, după părerea ei, se îndepărtează puțin cam mult de învățăturile tradiționale. Ea citește și în cărțile de tarot, produce și vinde cristale și scrie cărți despre păgânism. ‘Sunt o femeie ocupată’, a declarat ea, amuzată.

Raegan Shanti, vrăjitoare asumată

            Originară dintr-o familie hindusă, Raegan Shanti vede multe paralele între religia părinților ei și propriile credințe. Această vrăjitoare și profesoară de dans, în vârstă de 37 de ani, care va petrece echinocțiul în grădina casei sale din comitatul Bedfordshire, se bucură de faptul că ‘tot mai multe persoane înțeleg ceea ce este păgânismul’. ‘Am suferit din cauza discriminărilor (…), a hărțurii, iar oamenii nu mă luau în serios. Cunosc persoane care au fost concediate’ din această cauză, în timp ce ‘acum, nu mai trebuie să ne ascundem’, a declarat ea.

Andrew Brennand, druid și învățător

            Atunci când Andrew Brennand, în vârstă de 52 de ani, a adoptat păgânismul în anii 1990, el ‘a avut impresia că s-a întors acasă’. Importanța acordată naturii și serviciului în slujba comunității l-a atras cu adevărat pe acest învățător din Lancaster, un oraș din nordul Angliei. În calitate de druid, el va sărbători echinocțiul alături de membrii congregației sale. A remarcat și el interesul în creștere față de păgânism, inclusiv în timpul orelor de educație religioasă din școli. Andrew Brennand consideră că este ‘reconfortant’ faptul de a nu se mai simți ‘ca un ciudat’, așa cum a putut auzi în trecut când se afla în proximitatea unor persoane. Fiica sa, în vârstă de 19 ani, a devenit și ea o druidă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?