„Dumnezeu să-l ierte!” – s-a auzit de câteva ori, repetat de toți cei din biserica în care astăzi a avut loc slujba de înmormântare a doctorului comisar șef de poliție penitenciară Ciprian Irinel Condrea – medic șef al Penitenciarului Focșani. Iar la un moment dat, cuvintele mi s-au părut fără sens. Îl știu pe Ciprian nu ca doctor sau ca profesionist, ci ca părinte. Copiii noștri au fost colegi la grădiniță, apoi în clasele primare.
Și, așa cum l-am perceput eu în toți acei ani, nu pot pricepe ce ar fi de iertat la Ciprian. Uitându-mă astăzi la cei care au venit să își ia rămas bun de la el, mi-am dat seama – dacă mai era nevoie – că toți au avut aceeași părere. Nu știu câți oameni buni ca Ciprian mai sunt. Un om plin de veselie, de zâmbet și de cald, de o căldură care te molipsea.
Nu aveai cum să nu te molipsești și să nu ți se lipească de suflet. Nu pot spune că am fost apropiați, ne întâlneam când luam copiii de la grădiniță și școală, pe la serbări, la început și la final de an. Iar apoi, copiii noștri au mers la școli diferite și așa am pierdut legătura.
Dar omul Ciprian a rămas mereu acolo, în sufletul meu. Ca și soția lui. Pentru că au fost un cuplu care se completa. Plini de viață, părinți iubitori. Tot timpul cu o vorbă bună, tot timpul gata să te ajute, dacă aveai nevoie.
Nu ai ce spune în astfel de momente pentru a alina durerea celor apropiați. Pot spune doar că aici, Ciprian a fost un om iubit. Nu doar de familia sa, ci de toți cei care l-au cunoscut. Un om respectat, pe care îl vom regreta toți. Și pe care îl vom ține minte. Am înțeles, în timpul slujbei, sensul cuvintelor.
„Dumnezeu să-l ierte!”. Iar familiei, să îi dea putere. Condoleanțe!
