Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833
Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833

Toate locuințele din Vulturu vor fi racordate la rețeaua de gaze

          Autoritățile locale din Vulturu au în derulare un proiect care prevede racordarea tuturor gospodăriilor la rețeaua de alimentare cu gaze naturale. În acest sens, primăria are în derulare obiectivul de investiții „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Vulturu, județul Vrancea“. Valoarea investiției este de peste 34 milioane de lei. Proiectul constă în înființarea rețelei de distribuție gaze naturale presiune medie în comuna Vulturu, din punctul de cuplare (PC), de pe strada Nichita Stănescu, comuna Liești, județul Galați și montarea unei stații de măsură cu SCADA la intrarea în satul Vadu Roșca.

          Rețeaua de distribuție gaze naturale presiune medie va fi un sistem ramificat, pornind din punctul de cuplare și va acoperi cele 5 sate componente, executându-se o rețea de 61.571 m de presiune medie, se vor realiza 1637 de branșamente și 1637 de firide cu contoare inteligente.

          Vă reamintim că în această perioadă tot mai multe localități au anunțat că au semnat contractele de finanțare pentru introducerea rețelei de gaze. Astfel, primarul comunei Gugești, Vasile Vatră, a anunțat că Asociația intercomunitară din care fac parte comunele Urechești, Popești și Gugești a semnat contractul de finanțare pentru alimentarea cu gaze naturale a celor trei UAT—uri. Proiectul prevede branșarea la rețeaua de alimentare cu gaze naturale a tuturor gospodăriilor, instituțiilor publice și sedi ale unor societăți comerciale din cele trei comune.

          Și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară din care fac parte localitățile Slobozia Bradului, Sihlea, Tâmboiești și Obrejița a încheiat contractul de finanțare pentru proiectul de investiții ce vizează alimentarea cu gaze naturale a celor 4 comune. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Slobozia Bradului, Merlin Ivancea. Valoarea totală a proiectelor de alimentare cu gaze naturale în cele 4 comune enumerate mai sus este de peste 90 de milioane de lei.

          Vă reamintim că Guvernul României a alocat județului Vrancea suma de 193.435.993 de lei în cadrul Programului ”Anghel Saligny” pentru rețelele de distribuție a gazelor naturale. Pe lista de investiții din Vrancea se află peste 20 de UAT-uri care au depus spre finanțare proiecte de alimentare cu gaze, din care amintim localitățile: Golești, Milcovul, Răstoaca, Gologanu, Vârteșcoiu, Vulturu, Urechești, Gugești, Popești, Homocea, Ploscuțeni, Biliești, Suraia, Tâmboești, Sihlea, Obrejița, Slobozia Bradului, Cotești, Cârligele și Slobozia Ciorăști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?