Ediția: Marți 11 martie 2025 Nr. 6832
Ediția: Marți 11 martie 2025 Nr. 6832

Amenzi de aproape 3 milioane de lei aplicate în februarie, în baza OUG privind Sistemul RO e-Transport

            Inspectorii fiscali au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2,964 milioane de lei, în urma unor controale efectuate în luna februarie în baza ordonanței de urgență privind Sistemul RO e-Transport, informează, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

            De asemenea, pe baza analizei de risc a datelor din sistemul RO e-Transport au fost inițiate acțiuni de control țintite, iar sumele suplimentare datorate bugetului de stat au fost estimate la peste 25,057 milioane de lei.

În plus, în data de 4 martie 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) – Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a desfășurat o acțiune de monitorizare și control la nivel național, având ca scop respectarea prevederilor legale din cadrul sistemului RO e-Transport și combaterea transporturilor de bunuri fără documente de proveniență legală.

            În cadrul acțiunii, un număr semnificativ de inspectori antifraudă au oprit în trafic 4.589 de autovehicule, iar valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 1,957 milioane de lei.

Printre cazurile identificate s-au numărat transporturi ilegale de bunuri, precum: o autoutilitară care transporta două tone de tutun uscat neprelucrat fără acte de proveniență, pentru care s-a calculat o acciză datorată în valoare de 1,242 milioane de lei, o altă autoutilitară care transporta marfă de proveniență China sau o cisternă cu benzină, de asemenea, fără documente justificative.

            „Monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri este o activitate continuă desfășurată de DGAF, iar în luna februarie 2025 s-au realizat controale ample în baza OUG nr. 41/2022 privind Sistemul RO e-Transport.

Activitățile de control au fost desfășurate atât pe timp de zi, cât și noaptea, 24/7, în proximitatea căilor de acces rutier în/din România, iar 9.766 de vehicule au făcut obiectul controlului antifraudă, reprezentând 3,73% din traficul internațional monitorizat. În paralel, au fost organizate acțiuni de control pe principalele rute de transport și noduri de circulație”, se menționează în comunicat.

            Unul dintre cele mai importante rezultate ale controalelor din februarie a fost identificarea a 12 vehicule care transportau marfă (în special îmbrăcăminte și încălțăminte de proveniență non-UE) destinată unor contribuabili cu comportament fiscal inadecvat. Aceste bunuri nu fuseseră declarate în Sistemul RO e-Transport.

            În urma controalelor, pe lângă aplicarea sancțiunilor prevăzute de OUG nr. 41/2022, bunurile transportate au fost reținute în vederea valorificării pe baza măsurilor asigurătorii emise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?