Ediția: Vineri 7 martie 2025 Nr. 6830
Ediția: Vineri 7 martie 2025 Nr. 6830

Licitație pentru închirierea unor spații în dispensarul din Spulber

Comuna Spulber a scos la licitație două contracte, în vederea închirierii de spații pentru activitatea unor medici. Ambele spații sunt în același imobil – Dispensarul uman Spulber, din satul Spulber, pe strada Primăriei nr. 42.

Spațiul cu destinație de cabinet medic de familie care se va închiria are o suprafață de 78,2 metri pătrați, în timp ce al doilea spațiu, cu destinație de cabinet medic stomatolog, are suprafața de 98,1 mp. Iar cei interesați trebuie să depună oferte până cel târziu 18 martie, ora 16.00.

            „Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Spulber, satul Spulber, Str. Primăriei nr. 40, comuna Spulber, județul Vrancea. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 19.03.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Spulber, în sala de ședinte aflată la sediul Comunei Spulber, satul Spulber, Str. Primăriei nr. 40, comuna Spulber, județul Vrancea”, se arată în anunțuri.

Dispensarul medical din Spulber a fost inaugurat în vara anului trecut, fiind construit pe o suprafață de teren de 2 mii de metri pătrați. Investiția a fost finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI), și a avut o valoare de 2,6 milioane lei plus TVA.

Imobilul are un etaj și, pe lângă cabinetele medicale, în clădire sunt și camere cu destinația de sali de tratamente, grup sanitar pentru persoane cu handicap, pentru bărbați și femei, sală sterilizare, oficiu, bucătărie, baie etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?