Ediția: Duminică 9 martie 2025 Nr. 6831
Ediția: Duminică 9 martie 2025 Nr. 6831

177 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii judiciare din România; printre proiecte, Penitenciarul Unguriu

            Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, primul amendament la Acordul de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 177 milioane euro, pentru modernizarea infrastructurii judiciare din România.

            Potrivit unui comunicat al Executivului, se extinde data limită de tragere a fondurilor cu 12 luni, de la 31 mai 2025 la 30 mai 2026, pentru a asigura finanțarea contractelor incluse în Acord.

            „Ministerul Finanțelor și BDCE au convenit acest amendament la solicitarea României, prin scrisorile semnate la București la 4 octombrie 2024 și la Paris la 20 decembrie 2024, ca urmare a întârzierilor în semnarea contractelor de execuție a penitenciarelor, ceea de a făcut imposibilă finalizarea la termen”, se arată în comunicat.

            Acordul de împrumut are în vedere finanțarea următoarelor proiecte: construirea unui penitenciar cu 1.000 de locuri în Berceni, Prahova; construirea unui penitenciar cu 900 de locuri în Unguriu, Buzău; construirea unui centru de formare pentru personalul penitenciarelor în Pantelimon, Ilfov; construirea unui centru de recuperare pentru ofițerii din penitenciare în Rodbav, Brașov.

            Costul total net estimat al proiectelor este de 221,5 milioane euro, din care 177 milioane euro (aproximativ 80%), se finanțează prin împrumut BDCE, iar 44,5 milioane euro, reprezentând contribuția României, va fi alocată din bugetul Ministerul Justiției. Până acum, s-au efectuat trageri de 43 milioane euro.

            Instituția responsabilă de implementarea proiectului este Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?