Ediția: Vineri 21 februarie 2025 Nr. 6820
Ediția: Vineri 21 februarie 2025 Nr. 6820

Deputatul Nicolae Păun: 75% dintre romi o duc prost; 169 de ani de la dezrobirea romilor

          Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a Camerei Deputaților a organizat, miercuri, o masă rotundă prilejuită de împlinirea a 169 de ani de la dezrobirea romilor. Președintele Comisiei pentru drepturile omului, deputatul Nicolae Păun, reprezentantul minorității rome în Parlament, a vorbit despre absența unui program de țară pentru romi, menționând că nici actuala coaliție n-a demarat un astfel de proiect.

          ”Cred că după 169 de ani, 170 de ani, pentru că procesul de dezrobire n-a început la o dată fixă, (…) putem vorbi de perioade distincte, (…) în această perioadă, așteptările comunităților de romi de pe teritoriul României cu siguranță au fost altele. Probabil că, dacă societatea românească ne-ar fi tratat cu mai multă seriozitate, ar fi luat în considerare un lucru care este esențial și anume că 500 de ani am fost robi. Să fii rob înseamnă să slujești. Adică noi am slujit în diferite forme această țară, fie că vorbim de romii mănăstirești, fie că vorbim de alte categorii de romi – boierești sau alte categorii de romi, problema este că noi am slujit generații întregi. Și, altfel spus, înseamnă că am pus umărul la bunăstarea acestei țări, într-o formă sau alta, în anumite perioade mai bune sau mai rele ale istoriei neamului românesc”, a afirmat parlamentarul.

          El a arătat că romii au participat direct sau indirect la cele două mari războaie, existând consemnări în acest sens și gropi comune ”care nici până acum nu au fost luate în considerare”. ”În 1989 a existat un ultim eveniment, să sperăm. Nu știm ce ne mai așteaptă istoria, dacă nu se va repeta, și la 1989 romii au participat și au pus numărul ca bunăstarea acestei țări sau țara să se îndrepte către un alt parcurs. Deci, am avut statut de robi, am avut statut de deportați, perioada 1941 – 1944, am avut statut de asimilați, perioada comunistă, am avut și suntem într-o situație, zic eu, de marginalizare socială. O altă formă de robie, nu instituționalizată, ci o robie modernă. Dintr-un număr procentual, zic eu, de 100% comunități de romi pe teritoriul României, 75% dintre romi o duc prost și foarte prost, rău și foarte rău, ceea ce înseamnă cu 170 de ani de libertate, așa-zisă libertate, nu a fost și nu este o perioadă în care putem să scoatem în evidență că lucruri extraordinare s-au petrecut”, a susținut Păun.

          Potrivit acestuia, sunt peste 200.000 de case ale romilor care nu au documente, sunt peste 100.000 de copii care nu merg la școală, abandonul școlar fiind unul dramatic.

”Putem vorbi despre persoane tinere chiar sau chiar și mai în vârstă – zeci de mii de persoane – care nu s-au întâlnit cu un medic de familie. Peste 200 și ceva de mii tineri nu-și găsesc un loc de muncă și lista poate continua. Așa că împărțim, dacă vreți, minoritatea romă, după 170 de ani, în două categorii: o categorie procentuală, undeva la 20 – 25% care a reușit prin generații de muncă sau generații anterioare au reușit pe cont propriu, fără să fie ajutați, să se integreze (…) și 75% care trăiesc ca în Evul Mediu”, a arătat deputatul.

          Nicolae Păun a declarat că s-ar fi bucurat dacă actuala coaliție guvernamentală și-ar fi însușit această situație, ar fi demarat un proiect sau un program de țară. ”M-aș fi bucurat enorm de mult și speranțele mele ar fi fost chiar foarte mari dacă actuala coaliție guvernamentală și-ar fi însușit oarecum această stare de fapt și ar fi demarat printre problemele pe care le are un Guvern, bineînțeles, un proiect sau un program de țară, cel pe care noi l-am anunțat și anume ‘Rom pentru România’ și ar fi încercat să vină cu niște soluții concrete. Deocamdată nu văd nimic concret și ăsta este lucrul pentru care în următoarea perioadă de timp voi continua să atrag atenția că nu este de ajuns doar să avem locuri speciale la licee, dacă nu reușim să le punem două sendvișuri în pachet. (…) Trebuie să înțelegem că fără apă curentă, ca să putem să-i spălăm și să putem să-i îngrijim, nu avem cum să-i facem o generație de bază a viitorului de mâine. Nu am revenit în Parlamentul României pentru că nu am loc de muncă, nu am revenit în Parlamentul României pentru că sunt dator la cineva, eu nu am coloratură politică, nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, nici de Polul nord, nici de Polul sud. Eu sunt reprezentantul comunităților de romi și întotdeauna am să spun lucrurile așa cum cred eu de cuviință că trebuie spuse”, a mai transmis Păun.

          El a adăugat că are o misiune grea în următoarea perioadă de timp. ”Nu ne aflăm în lipsă de idei, încercăm să devenim parteneri și nu să arătăm degetul, încercăm să devenim parteneri ai instituțiilor statului, pentru ca împreună să identificăm cele mai bune soluții, să rezolvăm parte din problemele cu care se confruntă comunitățile de romi. Ãsta este și motivul pentru care trebuie să mă deplasez, să stau de vorbă încă o dată cu premierul”, a menționat Nicolae Păun.

          Președintele interimar, Ilie Bolojan, a subliniat, într-un mesaj transmis participanților, că dezrobirea romilor reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria națională. ”Este important ca în această zi să amintim de suferințele îndurate de această comunitate de-a lungul istoriei. Romii au fost supuși, timp îndelungat, umilințelor, discriminării și unei vieți lipsite de demnitate. Datoria noastră morală este să cunoaștem acest trecut, care ne aparține tuturor, din care putem învăța să ne opunem oricăror forme de violență, de excludere și de ură. Istoria ne arată pericolul la care suntem expuși atunci când ignorăm suferința celor marginalizați, când nu sancționăm discriminarea și când cedăm în fața discursurilor care urmăresc să rescrie faptele și să dezbine”, se arată în mesajul lui Bolojan, prezentat de consilierul prezidențial Cătălina Galer.

          Potrivit acestuia, dezrobirea romilor nu este doar un moment de comemorare, ci și de celebrare a libertății, a speranței și a demnității recâștigate. ”Nu poate exista democrație veritabilă fără cultură și educație civică, iar România de astăzi dispune de cadrul legislativ și educațional prin care este sprijinită în mod activ incluziunea romilor, într-un climat de echilibru, dialog și cunoaștere. Un exemplu în această direcție este introducerea disciplinei ‘Istoria, robia și deportarea romilor’ în programa școlară, pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal. Astfel, necunoașterea nu va mai putea servi drept scuză pentru a ignora tragedia acestei etnii. Din păcate, există în continuare decalaje care afectează comunitatea romă, mentalități retrograde care împiedică progresul social”, a adăugat președintele interimar.

          La eveniment au participat reprezentanți ai Departamentului de Relații Interetnice, parlamentari, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, jurnaliști. Discuțiile au fost moderate de Cătălin Manea, prim-vicepreședinte Asociația Partida Romilor Pro-Europa.

Proiectul Muzeului Național al Romilor – doar pe hârtie, deși legea e aprobată de doi ani

          Înființarea Muzeului Național de Istorie și Cultură a Romilor există doar pe hârtie, deși legea a fost aprobată din anul 2023, a declarat, miercuri, deputatul Nicolae Păun, reprezentantul minorității rome în Parlament. La finalul unui eveniment care a marcat împlinirea a 169 de ani de la dezrobirea romilor, Nicolae Păun a afirmat că ”nu sunt chiar atât de puțini ani care au trecut, dar mare lucru nu s-a petrecut”. ”Avem destul de multe probleme încă în continuare de rezolvat. (…) Nu cred că se va rezolva nimic. Nu am văzut în ultimii 30 de ani, sub nicio formă, o atenție normală și firească pe care ar trebui să o acorde un Guvern vizavi de o minoritate care 500 de ani a fost înrobită pe teritoriul României, a mai fost și deportată și au destul de multe probleme. Nu văd și nu am speranță. Este simplu. Trebuie să ne zbatem în continuare”, a transmis Nicolae Păun.

          Întrebat în ce stadiu se află Muzeul Național de Istorie a Romilor, în condițiile în care Parlamentul a adoptat o lege în acest sens, Nicole Păun a atras atenția că inițiativa există ”doar pe hârtie”. ”Există, e pe hârtie. E din hârtie. Nu există nici Centru de Cultură, nici Muzeul de Istorie, nu există nimic”, a arătat parlamentarul.

          Chestionat care ar fi motivele, el a răspuns: ”Nu mă întrebați pe mine, că nu decid eu. Guvernul României decide, nu decid eu. Avem lege în ceea ce privește Centrul Național de Cultură a Romilor, de 20 de ani de zile, nu există locație. Avem lege în ceea ce privește Muzeul de Istorie și Holocaustul comunităților de romi, nu există locație. Simplu. (…) Câte legi n-au fost date în Parlamentul României și n-au fost respectate? Să fim serioși. Nimic nu s-a schimbat. Cel puțin în ultimii 10 ani, nimic”, a susținut Nicolae Păun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?