În noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu ora 23.30, pe raza a mai multor localități din județ, polițiștii vrânceni au desfășurat o acțiune cu efective mărite, vizând eliminarea riscurilor generate de conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
În cadrul acțiunii, polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică au organizat filtre, au legitimat și au informat participanții la trafic asupra pericolele generate de încălcarea prevederilor legislației rutiere.
Conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea: în urma activităților desfășurate, polițiștii au verificat 278 de autovehicule și au legitimat 311 persoane.
„Totodată, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 46 sancțiuni contravenționale, dintre care 45 sancțiuni conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și o sancțiune conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 7.900 de lei.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat 22 testări cu aparatul drugtest și 127 testări cu aparatul etilotest, context în care au fost constate 3 infracțiuni la regimul rutier”, se mai arată în comunicatul IPJ Vrancea