Ediția: Miercuri 12 februarie 2025 Nr. 6813
Ediția: Miercuri 12 februarie 2025 Nr. 6813

În ultima zi la Cotroceni, Iohannis a semnat și decretul privind pensionarea unui judecător de la Tribunalul Vrancea

Administrația Prezidențială a transmis ieri un comunicat de presă în care arată ce decrete a semnat Klaus Iohannis, în calitate de președinte al României. Ceremonia de încheiere a mandatului lui Klaus Iohannis va avea loc astăzi, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni. Interimatul funcției de președinte al României va fi asigura de președintele Senatului, Ilie Bolojan.

          Revenind însă la decretele semnate ieri de Iohannis, acestea vizează eliberarea din funcția de judecător a mai multor magistrați, printre care se numără și „Voineag Viorel, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Vrancea – pensionare, la data de 15 februarie 2025”.

          Inițial, cererea de pensionare a judecătorului Viorel Voineag a fost analizată în cadrul ședinței Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul Voineag soluționează dosare la Secția I civilă a Tribunalului Vrancea.

Absolvent de Drept din cadrul Universității București, Viorel Voineag nu este cunoscut doar ca judecător, ci și ca autor de teste grilă pentru admiterea în profesiile juridice – magistratură, avocatură sau pentru examenul de licență. Cariera în sistem și-a început-o în același an în care a susținut propria licență, fiind auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii în perioada octombrie 1999 – iulie 2000.

Prima oară, a fost numit judecător la Judecătoria Bacău, unde a soluționat dosare în perioada septembrie 2000 – aprilie 2002, apoi la Judecătoria Sectorului 2 București, până în luna mai 2004, la Tribunalul București (mai 2004 – august 2006), dar și la Curtea de Apel București, din august 2006 până în martie 2009. 

La Tribunalul Vrancea, Viorel Voineag este judecător din martie 2009. De-a lungul timpului, a susținut o serie de concursuri de promovare în funcții de execuție: în 2003 a obținut astfel gradul profesional de tribunal, iar în 2006 a obținut gradul profesional de curte de apel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?