„Pelicula unei vieți”. Sau o lecție de putere, o lecție că nimic nu este prea greu atunci când îți dorești cu adevărat ceva. Sau, și mai simplu, regizoarea Violeta Bîrlă, față în față cu copiii din Gugești. Un eveniment desfășurat vineri, la Casa de Cultură din Gugești, unde vrânceanca Violeta Bîrlă s-a întâlnit cu câțiva zeci de copii, elevi. Un eveniment în care și-au dat „mâna” autoritățile locale, iar copiii au putut viziona trei filme – scurtmetraj, regizate de Violeta Bîrlă, regizor stabilit în Italia. La întâlnire au participat însă și cadre didactice, precum și primarul comunei Gugești, Vasile Vatră.
Așa cum spune și afișul, a fost „o întâlnire tip dezbatere”, în cadrul căreia, nu fără emoții și lacrimi în ochi, Violeta Bîrlă le-a vorbit copiilor, dincolo de filmele sale, despre viața sa. Și le-a explicat că, indiferent ce se întâmplă, fiecare dintre ei trebuie să își urmeze visul. Le-a dat ca exemplu o fetiță crescută la o casă de copii – un orfelinat din Vrancea, lipsită de afecțiunea unui cămin, dar care a întâlnit în gimnaziu un om cald, care i-a spus că poate face orice își dorește.
Fetița este chiar ea, Violeta Bîrlă. Care a ajuns regizor după ce a urmat o școală de profil în Italia, țară unde a și regizat filmele prezentate vineri copiilor de la Școala Gimnazială „Al. Vlahuță”: „Inimă Albastră”, în care actriță principală este chiar Maia Morgenstern, „La Perla” și „Il Suono dell’orizzonte” – acestea utimele două, în italiană.
După fiecare scurtmetraj, Violeta le-a explicat copiilor mesajul. Însă, după reacția și răspunsurile venite din sală, nu era nevoie, pentru că elevii au fost receptivi și au înțeles ce a dorit regizoarea noastră să transmită. În plus, la final, parte din copii au dorit neapărat ca regizoarea să le dea un autograf.
„Eu sper că v-au plăcut aceste filme și să vă rămână în amintire. Filmele mele sunt toate dramatice și toate sunt oferite copiilor, mai mult celor mai puțin norocoși. Pentru că mi-am dorit să nu îi las niciodată în urmă”, a explicat regizoarea. Violeta le-a spus copiilor și că trebuie să își înțeleagă părinții, să conștientizeze că lumea e mult mai mare decât pare la prima vedere.
Și să creadă în ei. Pentru că „trebuie să găsiți un țel și să îl duceți până la capăt. Să nu renunțați niciodată la visele voastre”. „Puteți orice în viață. Important e să doriți din toată inima. Și totul depinde doar de voi. Părinții, școala… doamna director, vă poate cicăli cât vrea dumneaei, părinții la fel. Dar dacă nu este voință, nu se poate face absolut nimic”, le-a spus aceasta copiilor.
Violeta Bîrlă nu era prima dată în Gugești, însă după cum a explicat chiar ea, de această dată a avut ocazia să cunoască alți elevi. De altfel, regizoarea are des astfel de întâlniri cu elevii, în toată țara. Și, după cum a subliniat directoarea școlii, Violeta Grecu, „domnișoara regizor a reușit să ne emoționeze, prin sinceritatea de care a dat dovadă, prin maniera în care a prezentat o poveste de viață”.
Pentru că, așa cum le-a povestit Violeta Bîrlă, toată copilăria sa a simțit lipsa părinților. Și, la 7 ani, după ce a „descoperit că are un vis” – acela de a fi un om al scenei, a căpătat un țel. „Nu puteam să fac asta singură. Cel mai greu a fost când eram în clasele 5 – 8. Când eram undeva la vârsta voastră, aveam colegi împotrivă, profesori împotrivă. Îmi cer scuze că vorbesc despre profesori, poate acum sunt mai indulgenți. Dar în anii ‘98, 2000, 2002, nu prea erau așa drăguți. Au pariat cam greșit pe mine când mi-au pus o etichetă. Dar am cărat-o mult în spate. Cel mai trist pentru un copil este când i se taie aripile”, a arătat Violeta Bîrlă.
Șansa sa a fost însă când și-a cunoscut profesorul de română, care i-a dat curaj. A luptat și singură, mult. Dar acum, uitându-se în urmă, poate spune că este un om realizat. Un om care a avut primul loc de muncă la confecția, care atunci zile întregi a trăit mâncând din aceeași pâine, pe care și-a porționat-o. Pentru că nu avea de ales. Până a terminat-o, i-a fost groază că bucățile de pâine vor fi invadate de furnici.
Iar în 2002, când a plecat la Roma, nu își imagina ce avea să urmeze. Se simțea prizonieră în țară, pe un salariu de 200 de lei. Și își dorea mai mult, mai ales că îi promisese profesorului său drag că nu va renunța la visul său. „Simțeam că mă sufoc, că trec anii”, spune Violeta Bîrlă.
În Italia, a impresionat cu talentul său, și a intrat la Academia de Film, cu bursă de studiu – direct în anul II, fiind considerată „cel mai bun artist” descoperit, așa cum aveau să îi spună cei de la Academie. „România astăzi a pierdut o valoare, iar noi suntem mândri să te avem aici”, își amintește Violeta Bîrlă vorbele de atunci.
Și, la rândul său, Violeta este mândră că nu și-a dezamăgit dragul său profesor, chiar dacă acesta a decedat în urmă cu câțiva ani. Însă este sigură că de acolo, de sus, în continuare îi urmărește parcursul și o veghează: „Nicolae Giurcă, așa se numea domnia sa. Era profesor de limba română. A fost singurul om care a crezut în mine. Mi-a spus: <Tu vei fi artistă, tu vei ajunge departe>”.
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/01ac0d0e-904e-48a1-88b8-49f8e9aa32e7-1024x576.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/6ad8abe6-09d7-4d45-8171-a42638097555-1024x1024.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/147b71ac-b949-47e8-a136-db323083ac3e-1024x1024.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/434147e8-97b0-46d6-9920-cfb3ff84b8b6-1024x1024.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/acdaa4c5-5632-445b-9a30-ac0cb73eed1d-1024x1024.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/b7f679e8-71bd-455d-af11-c1f0eb9ca3cf-1024x576.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/c2f84fb5-e6d0-4d46-a2af-513037df9800-1024x1024.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/c349e4c7-fc10-4c87-a8f9-1829e5d00218-1024x576.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/cc66f248-d9df-45cc-9dc4-02901f7f40ae-1024x1024.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/d6d68dcc-96c6-4313-9d49-340b69fce42e-1024x1024.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/db0bdba1-8d33-40c0-9bd0-1f38492b158d-1024x576.jpeg)
![](https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2025/02/f903d277-d3ed-4ef5-83aa-f8ef3a5196a7-1024x1024.jpeg)