Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Niveluri în creștere ale particulelor de plastic în creierul uman

          Particule minuscule de plastic se acumulează în țesuturi umane la niveluri din ce în ce mai ridicate, arată un nou studiu publicat luni în revista Nature Medicine, potrivit DPA. Cercetarea, condusă de Matthew Campen de la universitatea din statul american New Mexico, arată un nivel semnificativ mai ridicat de nanoparticule și microparticule de plastic la nivelul ficatului și al creierului în cazul unor persoane decedate în 2024 în comparație cu nivelurile studiate în 2016. Contaminarea a fost ridicată în special la nivelul creierului, unde nivelurile au fost de 30 de ori mai mari față de alte organe, cum ar fi ficatul și rinichii, potrivit studiului.

          Deși microplastice au fost detectate anterior în organe precum plămâni, intestine și chiar placentă, microscopia convențională identifică de obicei doar particule de peste 5 micrometri. Acest lucru exclude prezența unor nanoparticule mai mici, potrivit autorilor acestui studiu. Un micrometru este a mia parte dintr-un milimetru, iar un nanometru este a milioana parte dintr-un milimetru. Echipa lui Matthew Campen a folosit microscopie cu infraroșu și electronică, o procedură care le-a permis cercetătorilor să detecteze aceste particule mai mici cu o precizie mai mare.

          Cercetătorii au analizat mostre de țesut de la 24 de indivizi decedați în 2024 și le-au comparat cu 28 de mostre din 2016. În timp ce nivelurile de microparticule și nanoparticule din rinichi au rămas în mare parte neschimbate, nivelurile din ficat și din creier au indicat creșteri. Studiul a identificat, de asemenea, niveluri alarmante de microplastice în creierul persoanelor diagnosticate cu demență. Douăsprezece mostre de țesut cerebral, colectate în perioada 2019-2024, conțineau între 12.000 și 48.000 de micrograme de plastic în fiecare gram de țesut. Cu toate acestea, cercetătorii au spus că descoperirile sunt asociative și nu stabilesc o relație directă cauză-efect.

          Echipa a analizat, de asemenea, tipurile de plastic identificate, iar polietilena – plasticul folosit de obicei la fabricarea sticlelor și ambalajelor – s-a descoperit a fi predominant. Este responsabil pentru 40-65% din plasticul detectat în ficat și rinichi și pentru până la 75% în cazul celui detectat la nivelul creierului. Cercetătorii au avertizat că o parte din diferențele observate în țesutul cerebral ar putea fi atribuite unor factori geografici, întrucât mostrele au fost colectate din statul New Mexico și pe coasta de est a Statelor Unite. Autorii analizei au subliniat nevoia unor studii pe scară mai largă și pe termen mai lung pentru a explora în continuare efectele acumulării de micro și nanoplastice, în special asupra sănătății neurologice.

Sursa foto: https://www.nature.com/articles/s41591-024-03453-1 via AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?