Ediția: Marți 4 februarie 2025 Nr. 6807
Ediția: Marți 4 februarie 2025 Nr. 6807

ANCOM are un plan bine definit cu privire la viitoarele alegeri, spune vicepreședintele instituției

            Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) are un plan „bine definit” cu privire la ceea ce se va întâmpla la următoarele alegeri din România, a afirmat, luni, vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu.

            „În primul rând, ANCOM, ca și coordonator al serviciilor digitale în România, după experiența post-alegeri, a contactat absolut toate autoritățile aflate în coordonarea ANCOM-ului și a setat un plan foarte bine definit cu privire la ce se va întâmpla în următoarele luni la următoarele alegeri.

Vreau să vă spun un lucru care să fie foarte clar – faptul că România a fost luată prin surprindere cu privire la modul în care s-au desfășurat alegerile în spațiul online este o realitate cu care se confruntă nu doar România, este o realitate în fața căreia se află țări mult mai evoluate și mai mari ca România.

Un exemplu este Germania”, a declarat Popescu, la finalul unor discuții avute la Comisiile parlamentare pentru tehnologia informației și telecomunicații. El a susținut că „dușmanii nu sunt cei din interiorul țării, ci cei din exteriorul țării, actori statali, non-statali”.

            „Vă spun în deplină cunoștință de cauză și cu responsabilitate maximă că platformele sociale astăzi, prin modul lor de a interacționa cu autoritățile statului român, inclusiv cu ANCOM, dacă nu-și schimbă modul de interacțiune cu noi, pot deveni la un moment dat dușmani ai statului, facilitând astfel de campanii ale actorilor statali sau non-statali”, a adăugat Pavel Popescu.

            Vicepreședintele ANCOM a mai susținut că este „total fals” că în România nu s-au adus explicații privind anularea alegerilor prezidențiale.

(…) Cine spune așa ceva înseamnă că trăiește într-o bulă, înseamnă că nu a citit niște documente ale CSAT-ului, înseamnă că nu pune preț pe absolut nicio investigație și, slavă Domnului, au fost zeci de investigații ale presei libere din România care au arătat cu foarte, foarte mare acuratețe, de exemplu, că una din companiile care administra o platformă de marketing pe campanie electorală, care a avut un impact de PR și de advertising, de reclame pentru milioane și milioane de români, avea sediu în Londra în același apartament cu o companie a serviciului de informații rus GRU.

(…) Adică avem ‘n’ astfel de investigații în spațiul public până sau în paralel cu documentele CSAT-ului. Cred că am atins un precedent în România și anume faptul că s-a desecretizat în spațiul public o ședință CSAT, în care s-au adus, în limita în care s-au putut aduce, documente desecretizate cu privire la ceea ce s-a întâmplat și totuși să existe voci uneori majoritare în spațiul public care să spună că nu s-a explicat nimic. Nu, dimpotrivă”, a explicat Popescu.

            Potrivit acestuia, informațiile clasificate au fost prezentate în spațiul public pentru că a existat o presiune publică. (…) În opinia vicepreședintelui ANCOM, s-a ajuns în această situație din două motive:

În primul rând, există niște vinovați care, sper eu, că vor fi aduși în fața legii. Și vinovații sunt cei care au făcut campaniile acestea de dezinformare, în primul rând. (…) Suntem de acord cu faptul că în România au existat niște campanii masive de dezinformare care au avantajat un anumit candidat.

Deci, plecăm de la această idee. (…) Campaniile de dezinformare din spațiul online nu doar că au fost urmărite și monitorizate, s-a vorbit despre ele în spațiul public, au fost inclusiv notificate Comisiei Europene, care este instituția cu pârghia supremă asupra a platformelor sociale, și au fost notificate platformelor sociale în mod constant, nu doar o singură dată. (…)

 Creșterea campaniei candidatului, care, fără doar și poate, a fost susținut de niște algoritmi ai unor platforme sociale, a fost notificată în spațiul public. Mai mult decât atât, există instituții în statul român care, în urmă, cu doi ani de zile și oameni din spațiul public, au notificat, au adus în fața poporului român, în fața altor instituții, riscul ca aceste lucruri să se întâmple”.

            El a precizat că s-a stabilit un calendar „foarte clar” cu privire la alegerile care vor avea loc în luna mai, fiind prevăzute inclusiv întâlniri cu candidați. „Fiecare candidat, după înscrierea în cursul electoral, va veni la ANCOM, care este coordonatorul (Regulamentul UE) DSA, și va înțelege de la ANCOM și de la instituțiile aflate în coordonarea ANCOM-ului ceea ce trebuie să facă.

Acum să nu credeți că un anumit candidat nu a știut foarte clar în campanie că trebuie să-și eticheteze video-urile sau contentul din punct de vedere politic. (…) Vom acționa și mai mult această direcție.

Mai mult de atât, există trei grupuri active (…) cu instituții care, pe lângă software-uri pe care le-au achiziționat, și-au construit niște proceduri foarte clare cu privire la riscurile sistemice”, a transmis Pavel Popescu. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?