Începe Podcast De Vrancea 2.0
Ce faci când, copil fiind, viața ta e un chin neîntrerupt? Ce faci când alergi desculță pe scări după mamaia, cu lacrimile șiroind, implorând-o să mai stea, pentru că era singura care te putea apăra de monstrul care te lovește crunt, furios că te-ai născut, dar pe care ești obligat să-l numești „tăticule”? Ce faci când, secundă de secundă, viața îți este frică paralizantă de palmele și pumnii uriași, care te transformă în sac de box?
Îți imaginezi că poți dispărea de acolo, că te poți materializa nu doar în alt spațiu, ci și în alt timp, astfel încât să nu te găsească nicăieri, nicicând.
Intram în paginile cărților și locuiam în casele personajelor, eram fiică și soră acolo, nu în apartamentul rece și umed, unde eram doar o păpușă din cârpe, trântită de pereți. Călătoream, luptam, descopeream lumi și oameni, în epoci diferite și toate astea erau refugiul meu din care eram smulsă brutal iar și iar, dar în care mă întorceam mereu, cu acea dorință de supraviețuire pe care doar copiii o au. Am, astfel, de atunci, o viață paralelă cu realitatea (sau ce credem fiecare dintre noi că este acest concept).
Când trec pe lângă o casă veche, zâmbesc dacă e bine întreținută și mă întristez dacă e în paragină; îmi imaginez viețile celor care au trăit acolo, mă gândesc la speranțele și bucuriile lor, la cântecele pe care le-au ascultat și la veștile pe care și le-au dat, la primele lor zile de orice, la copiii pe care i-au crescut și la morții pe care i-au plâns.
Când ajung în fața unui tablou celebru, a unei statui faimoase, într-un sit arheologic bine-cunoscut e ca și cum între mine și timpul când au fost create/trăite se țese un fir care adaugă la ghemul efemerei mele existențe. Și mă simt un pic mai mare; un pic mai conectată; un pic mai puțin neînsemnată.
Când am fost anul trecut în Istanbul, am avut câteva obiective clare, printre care să vedem sabia lui Ștefan Cel Mare, de la Palatul Topkapi, și reședința lui Dimitrie Cantemir. Nu vă pot spune câtă emoție am simțit. Sper să mă pot aduna și să pot scrie despre ele, într-un articol separat. Istoria din manuale a căpătat atunci și acolo, acea concretețe de care simți că ai nevoie la școală, când ești elev/student, dar nu conștientizezi asta neapărat.
Îmi iubesc țara, îmi dau lacrimile când aud imnul, cred că avem nevoie de repere naționale, dar sunt om universal. Firele de timp mă leagă și de locurile de la Dragosloveni, unde Vlahuță îl invita pe Caragiale, și de drumul din Atena pe care mergea Socrate, și de „Rondul de noapte” de la Rijksmuseum din Amsterdam, și de străzile din Iași unde îl aud pe Eminescu discutând politică și visând la „depărtările albastre”, și de iubita mea Roma, ce mi-a fost leagăn amar timp de șapte luni și jumătate, și de „Idolul de la Bârsești” din Muzeul de Arheologie de pe Bulevardul Gării din Focșani.
Sincer, pregătisem o introducere mai lungă :), dar e totuși luni și avem timp toată săptămâna să stăm de vorbă. Idolul, ca să n-o mai lungesc (azi), este un fel de statuetă antropomorfă (care are formă de ființă omenească), descoperită la Bârsești. L-am sunat pe domnul Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei, pentru că am vrut să profit de interesul creat de furtul coifului în muzeul din Olanda, pentru a aduce în atenția dumneavoastră comorile din muzeele și casele memoriale din județul nostru. Sunt multe, sunt neprețuite și merită cunoscute, vizitate, apreciate.
Doctor în teologie latină medievală la Universitatea din Fribourg, domnul Muscă a fost un interlocutor extraordinar, care vorbește cu entuziasm despre apropierea de public a spațiului muzeal, considerat până acum mai puțin prietenos, despre oamenii care lucrează în instituția pe care o conduce și pasiunea lor pentru această muncă migăloasă, despre renovarea Muzeului de Arheologie, a celui de Științele naturii și a fostului Tribunal, acum Muzeu al Viei și Vinului, prin proiecte ale Consiliului județean Vrancea.
Dialogul cu domnul Muscă este, haideți c-o spun, de-a dreptul delicios și vă invit să-l urmăriți pe canalul nostru de YouTube. Am filmat în afara și înăuntrul Muzeului de Arheologie, unde puteți vedea obiecte vechi ce ne leagă de preistorie, inclusiv colți de mamut, descoperiri de la șantierul Autostrăzii A 7 și de la săpăturile care au avut loc odată cu transformarea Pieței Unirii, obiecte religioase, monede, melci marini, bijuterii, vase de tot felul. Am simțit cum se țese o plasă din fire multiple, o plasă de siguranță care mă ajută să fiu acum și aici, dar nu izolată, nu singură, ci alături de toți care au fost, sunt și vor mai fi.
Indiferent dacă ești religios și crezi că Dumnezeu (sau orice alt nume ar purta divinitatea/divinitățile) a creat totul ori dacă ești de părere că viața a evoluat de la cea mai simplă celulă, tot acolo ajungi; dacă spui că suntem toți fiii și fiicele lui Dumnezeu, prin Adam și Eva, sau că suntem toți „forjați” în focul unei stele, care a aprins scânteia vieții, tot acolo ajungem.
Suntem toți, indiferent de popor, rasă, religii, granițe trasate de șefi de triburi, suntem toți OAMENI. Și mă scufund în negre abisuri atunci când văd că suntem divizați din nou în facțiuni, în neamuri „alese”, în mai buni sau mai răi pe bază de apartenență la un popor ori la o religie ori la o rasă; că suntem din nou împinși spre izolare, spre misticism, spre idoli și salvatori, când lumea toată și oamenii toți sunt una cu Dumnezeu (sau cu steaua din implozia/explozia căreia am (fi) apărut).
P.S. Ieri s-a împlinit un an de când…. Dar poate voi găsi puterea să scriu și despre el, cel pomenit la începutul textului. Deocamdată, pare că un an de când…, nu e suficient.
P.P.S. Brian Cox este profesor de fizica particulelor la Universitatea din Manchester. Răspunde AICI – https://www.youtube.com/watch?v=8ovkBAux3x8&ab_channel=LADbibleStories, la întrebarea: Este posibilă călătoria în timp? Și dacă îl căutați pe Facebook, pe YouTube, răspunde la multe, foarte multe alte întrebări.
Neil deGrasse Tyson este un astrofizician american, cunoscut (poate) pentru că a „retrogradat” Pluto de la statutul de planetă. Îl urmăresc pe Facebook, la pagina – https://www.facebook.com/StarTalk. Are emisiuni minunate despre spațiu, galaxii, sisteme solare, apariția vieții pe Pământ și existența ei pe miliardele de alte planete din Univers, ba chiar și despre liberul arbitru.
Mă gândesc că dacă tot stăm atât de mult de net, măcar să mai și învățăm câte ceva.
Notă finală: Despre petrecerile pentru copii nu am scris nimic și nici despre Tolstoi de pe tricoul meu. Trebuie să vă uitați la videoclip ca să aflați ce și cum 🙂
