Ediția: Vineri 31 ianuarie 2025 Nr. 6805
Ediția: Vineri 31 ianuarie 2025 Nr. 6805

Meryl Streep, nevoită să taie gardul proprietății sale din Los Angeles pentru a scăpa în timpul incendiilor

Actrița americană Meryl Streep a reușit să scape de pe proprietatea sa din Los Angeles în timpul incendiilor care au făcut ravagii în California folosind un clește pentru a tăia o parte din gardul grădinii, potrivit nepotului său, Abe Streep, colaborator al revistei New York Magazine, relatează joi agenția EFE.

În articolul publicat în revistă de nepotul actriței, acesta a scris că Meryl Streep a primit ordin de evacuare la data de 8 ianuarie, la o zi după declanșarea incendiilor de proporții Palisades Fire și Eaton Fire din California.

Au fost trimise ordine de evacuare în tot orașul. Mătușa mea, Meryl Streep, a primit ordin (de evacuare) la 8 ianuarie, dar când a încercat să plece, a descoperit că un copac mare căzuse pe aleea ei, blocându-i singura ieșire”, a povestit nepotul actriței recompensate cu trei premii Oscar.

Hotărâtă să iasă, ea a împrumutat un clește de la vecini, a făcut o gaură de mărimea unei mașini în gardul pe care îl împărțea cu ei și a condus prin grădina lor pentru a scăpa”, a povestit el.

Incendiile din Los Angeles, cele mai devastatoare din istoria orașului, s-au soldat cu cel puțin 28 de morți și au distrus peste 16.000 de structuri, conducând la evacuarea a peste 150.000 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?