Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată” și „Vranceaqua” s-au reunit ieri în ședințele adunărilor generale. La cele două ședințe a participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, care este și președintele celor două asociații aflate în subordinea instituției, dar și primari ai localităților vrâncene care au calitatea de membri în cele două entități.
În cadrul ședinței Adunării Generale și Consiliului Director al ADI „Vrancea Curată” s-au dezbătut și au fost aprobate următoarele proiecte aflate pe ordinea de zi: Modificarea și completarea statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”; Stabilirea cotizației pentru membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”; Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2025; Împuternicirea președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vranceaqua”, domnul Halici Nicușor, în calitatea de președinte al Consiliului Județean Vrancea, să asigure reprezentarea în instanță a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”.
Tot ieri a avut loc și Adunarea Generală a ADI „Vranceaqua”, în cadrul căreia au fost aprobate următoarele proiecte: Actualizarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vranceaqua”; Aprobarea organigramei și statului de funcții ale aparatului tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitarâ „Vranceaqua”; Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a Regulamentului intern ale aparatului tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vranceaqua”; Aprobarea Politicii de recrutare și regulamentului de selecție pentru ocuparea posturilor din aparatul tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vranceaqua”; Împuternicirea președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vranceaqua”, domnul Halici Nicușor, în calitatea de președinte al Consiliului Județean Vrancea, să asigure reprezentarea in instanță a Asociației prin desemnarea unor consilieri juridici din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Vrancea.