Israel Taner, președintele Asociației Victimelor Holocaustului din România, a atras atenția că mulți dintre europenii interveviați de Claims Conference, dar și 44% dintre români cred că un fenomen similar Holocaustului s-ar putea repeta.
„Am fost atât de mic, doi ani, când am fost deportat în Transnistria, unde imediat mi-am pierdut tatăl, luat la muncă forțată și terminat”, a amintit Israel Taner, la ceremonia dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, organizată la Templul Coral.
El a adăugat că a tradus cercetarea sociologică a organizației Claims Conference. „Claims Conference este o organizație care, într-o frază, se ocupă de reparații dinspre partea Germaniei, fostă nazistă, Germaniei democrate, către victime evreiești. Au avut ideea să se ocupe un pic de problema aceasta a termenelor – ce este Holocaustul, mai poate apărea vreodată.
Am tradus eu o frază din ceea ce a putut face Claims Conference. Majoritatea adulților din toate țările unde au făcut interviuri, cred că Holocaustul sau ceva de genul Holocaustului s-ar putea întâmpla cu siguranță din nou și astăzi. În Statele Unite, mai mult de trei sferturi dintre adulții interveviați cred aceasta.
Dar ce se întâmplă în Europa? În Marea Britanie 69% cred că Holocaustul se poate repeta, în Franța, 63% și așa mai departe. În România, 44% dintre adulții intervievați cred că ceva precum Holocaustul s-ar putea întâmpla din nou și astăzi.
Și noi, oamenii în vârstă, ne servim de internet și aflăm câte și mai câte. (…) Privim ce se întâmplă în jurul nostru și spun: ‘Iar începe’. Și se termină din nou cu ceea ce a mai fost”, a transmis președintele Asociației Victimelor Holocaustului.