O replică a „Anexei”, apartamentul clandestin în care Anne Frank și familia sa s-au ascuns pentru a scăpa de naziști la Amsterdam în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, face parte din expoziția dedicată tinerei scriitoare evreice care se deschide luni la New York, informează AFP.
Este pentru prima dată când o astfel de replică este prezentată publicului în afara Amsterdamului. Expoziția are loc la Center for Jewish History din Manhattan și va fi gratuită pentru mii de elevi. „Ei trăiesc într-o lume diferită. Au un univers mediatic foarte diferit în jurul lor.
Sunt în continuare foarte interesați de acest subiect, dar știu mai puține despre el”, remarca Ronald Leopold, director executiv al Casei Anne Frank. Spre deosebire de muzeul din Amsterdam, situat în clădirea unde Anne Frank și familia sa s-au ascuns pentru a scăpa de persecuția nazistă și unde ea a scris jurnalul între 1942 și 1944, replica din New York este mobilată așa cum era casa în anii 1940.
Vizitatorii trebuie să treacă printr-o bibliotecă falsă, asemănătoare celei care servea drept intrare în apartamentul unde familia, bănuind intențiile naziștilor, s-a ascuns după ce Margot, sora lui Anne, a primit ordinul de a se prezenta într-un lagăr de muncă în iulie 1942.
Expoziția se bazează în principal pe imagini și folosește puține texte. Sunt disponibile ghiduri audio adaptate pentru diferite grupe de vârstă, și instalații interactive, cum ar fi o hartă uriașă, pe podea, a Europei și a lagărelor de exterminare naziste.
Înfruntând ura
Complexitatea vieții de zi cu zi atunci când trebuie să trăiești ascuns în permanență este ilustrată prin obiecte obișnuite și fotografii care i-au aparținut Annei Frank, cum ar fi primul jurnal pe care l-a primit cu ocazia celei de-a 13-a aniversări, pe 12 iunie 1942.
„Jurnalul Annei Frank” este acum disponibil în peste 70 de limbi. În decurs de trei sferturi de secol, vânzările au depășit 30 de milioane de exemplare, potrivit Casei Anne Frank. Acesta relatează viața unei adolescente obișnuite care trăiește în circumstanțe extraordinare, până la arestarea sa împreună cu toți cei din „Anexă” în august 1944, după 25 de luni în care au trăit ascunzându-se.
Anne Frank a murit de tifos, la fel ca sora ei Margot, în februarie 1945 în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen. „Tinerii pot veni la această expoziție și vedea ce însemna să trăiești ascuns, ce însemna să fii persecutat”, a declarat Hannah Elias, nepoata lui Buddy Elias, vărul Annei Frank.
„Asta are o legătură puternică cu prezentul, pentru că există încă multe persoane care sunt persecutate sau care trebuie să se ascundă, și nu este doar ceva care aparține trecutului. Nu este un capitol pe care să îl închizi și să nu te mai uiți niciodată la el”, a adăugat Hannah Elias.
Deschiderea expoziției luni coincide cu Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului și cu cea de-a 80-a aniversare a eliberării lagărului nazist de la Auschwitz.