Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a anunțat că în perioada imediat următoare va da ordinul de începere a lucrărilor pentru trei obiective de investiții importante pentru comunitate. Este vorba despre proiectele: „Îmbunătățirea eficienței energetice, reducerea emisiilor de carbon și intervenții auxiliare pentru școala gimnazială, comuna Fitionești, județul Vrancea“; „Construirea unui parc fotovoltaic care va avea o putere instalată de 0,2 megawați“ și „Reabilitare, consolidare, extindere și dotare Cămin Cultural, comuna Fitionești, județul Vrancea”. „Pentru aceste obiective voi emite ordinul de începere a lucrărilor. Munca în echipă aduce performanță și beneficii comunității pe care o reprezint“, a afirmat primarul Iordache Cazacu.
Pentru realizarea obiectivului de investitii „Îmbunătățirea eficienței energetice, reducerea emisiilor de carbon și intervenții auxiliare pentru școala gimnazială, comuna Fitionești, județul Vrancea“ vor fi realizate o serie de lucrări menite să ajute la o utilizare eficientă, prudentă, rațională și durabilă a energiei în funcție de zona climatică, de specificul și necesitățile fiecărei funcțiuni și de raportul cost-eficiență. Obiectivul specific al proiectul îl reprezintă asigurarea funcționării în parametri normali a unității, asigurarea condițiilor desfășurării procesului educativ, stimularea interesului elevilor pentru învățare, după cum se arată în descrierea investiției.
Anul acesta vor începe lucrările pentru construirea unui parc fotovoltaic care va avea o putere instalată de 0,2 megawați. Parcul fotovoltaic va asigura curentul electric necesar pentru funcționarea iluminatului public, a pompelor de la sistemul de alimentare cu apă, dar și la sediul primăriei și la căminul de bătrâni. Finanțarea este asigurată prin Programul Naționmal de Redresare și Reziliență (PNRR). „Prin intermediul acestui proiect Primăria Fitionești va face o economie de aproximativ 700 de mii de lei anual“, a susținut primarul Iordache Cazacu. Valoarea acestei investiții este estimată la 2 milioane de lei.
Un alt proiect important derulat anul acesta este cel privind „Reabilitare, consolidare, extindere și dotare Cămin Cultural, comuna Fitionești, județul Vrancea”. Valoarea investiției este de aproximativ 5,4 milioane de lei. Vă reamintim că acest cămin cultural a fost distrus de un incendiu în anul 2019. „Clădirea a fost construită în anul 1935 și consolidată în anul 2015.În urmă unui incediul în anul 2019 materialul lemnos, elementele componente ale șarpantei și planșeului au ars, astfel construcția nu a mai fost protejată și prezintă degradări cauzete de infiltrația apelor pluviale și ninsori. În momentul de față construcția nu are acoperiș, planșeu, compartimentările din gips carton sunt deteriorate, de asemene și finisajele. Clădirea Căminului Cultural în momentul de față se află într-o stare avansată de degradare fizică, care se datorează în urmă unui incendiu, neputând fi utilizată decât în urma unor investiții pentru reparații capitale asupra imobilului“, a precizat primarul Iordache Cazacu explicând necesitatea acestei investiții.