O femeie din Vrancea a fost cercetată după ce a încercat să facă un ban în plus de sărbători, prin vânzarea de materiale pirotehnice. Se întâmpla în decembrie 2023, iar la distanță de doi ani, față de aceasta s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, inclusiv pe considerentul că nu avea antecedente penale, iar pe parcursul urmăririi penale a colaborat cu organele de poliție. Însă inițial, aceasta a fost acuzată de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, după ce poliţiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al Inspectoratului Județean de Poliţie Vrancea s-au sesizat din oficiu.
Ancheta îl viza însă la început pe concubinul femeii, întrucât pe profilul de Facebook al acestuia apăruseră mai multe oferte de vânzare a unor articole pirotehnice – baterii de artificii de 49 de focuri, de 36 de focuri, de 25 de focuri, de 19 focuri şi de 16 focuri, precum şi petarde şi beţe de artificii.
Numai că femeia a relatat că bunurile îi aparţineau, întrucât le cumpărase singură din parcarea unui mare complex comercial din București, la un preţ redus. Planul, spunea suspecta, a fost acela de a obţine un câştig financiar cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Și, cum avea acces și la contul de Facebook al iubitului, le-a postat și acolo spre a le vinde. Numai că nu a mai apucat, mai ales că oamenii legii au efectuat mai multe percheziții, inclusiv în locuința socrilor acesteia, de unde au ridicat articolele pirotehnice.
Foto cu rol ilustrativ