Locuitorii comunei Vârteșcoiu vor beneficia anul acesta de gaze naturale. Primarul Viorel Mîrza a anunțat anul trecut că a semnat contractul de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor naturale și de execuție a lucrărilor pe o lungime de câțiva zeci de kilometri.
„A fost semnat contractul de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor naturale și de execuție a lucrărilor pe o lungime de 37.6 km. Toate satele componente ale comunei noastre vor beneficia de rețea de gaze naturale, iar în vara acestui an sistemul să fie operațional”, a precizat primarul Viorel Mîrza.
Rețeaua de alimentare cu gaze a comunei Vîrteșcoiu va avea o stație de pompare și repompare, dar și mai multe cămine de racordare. Valoarea totală estimată a proiectului este de circa 5 milioane de euro.
Primăria Vârteșcoiu mai are în derulare un proiect ce vizează construirea unui dispensar uman în localitate, valoarea investiției fiind de peste 3 milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin amendament la Bugetul de Stat pe anul 2024 și prin Hotărârea Guvernului nr. 1183/2023.
„Se propune construirea unui Dispensar Uman cu regim de înălțime Parter +1 Etaj. Forma clădirii este poligonală neregulată. La parter vor fi amplasate cabinetele medicale, sala de tratament, camera de sterilizare, spațiu tehnic și grupuri sanitare, iar la etaj vor fi amenajate 2 apartamente cu câte 2 camere pentru medicii care urmează să-și desfășoare activitatea în incinta dispensarului”, se arăta în descrierea investiției.