COMUNICAT DE PRESĂ:
Mai mulți elevi de la Școala Gimnazială „Mihail Armencea” din Adjud au participat în Vatra Dornei, la Tabăra Naţională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”, ediția a X-a. La acest eveniment au luat parte aproape 300 elevi din toată ţara, din 20 de județe. Din Vrancea, unitatea școlară din Adjud a fost singura școală participantă la competiție, elevii fiind coordonați de profesorii Lazăr Iulia și Severin Cristinel. Această tabără este cuprinsă în calendarul activităţilor Comisiei Naționale a României pentru UNESCO şi a fost organizată sub egida Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Scopul acestei tabere a fost de a organiza cursuri de astronomie şi astrofizică atât pentru iniţiere, cât şi pentru performanţă. În cadrul taberei au fost organizate două competiţii: Concursul Național de Fizică ,,MARIN DACIAN BICA” şi Concursul Național de Astronomie şi Astrofizică ,,MARIN DACIAN BICA”, în localitatea Vatra Dornei, județul Suceava. Elevii de la Școala Gimnazială „Mihail Armencea” din Adjud au participat și la atelierele organizate în tabără: Astroclub, prejuniori începători, prejuniori avansaţi, junior începători, junior avansaţi.
Mentori au fost olimpici internaţionali şi elevi recunoscuţi pe plan naţional. Au participat şi au ţinut cursuri profesori reputaţi din domeniu, cu experienţă şi rezultate deosebite. Au fost organizate pentru elevi cursuri de astronomie şi astrofizică, atât pentru iniţiere, cât şi pentru performanţă, precum şi seri de observaţii astronomice, cu ajutorul telescoapelor şi lunetelor. Au fost organizate în fiecare zi și activități de relaxare: copiii au participat la o activitate desfășurată la Observatorul Astronomic Suceava, au vizitat expoziţii, au participat la activităţi recreative (săniuş, schi, drumeţii, vizite la diferite mănăstiri) și alte obiective turistice. „Elevii şcolii noastre au fost la înălțime şi au obţinut următoarele rezultate: Premiul al II-lea (medalie de argint) – Severin Rareş Dimitrie, clasa a VI-a A, Premiul al III-lea (medalie de bronz) – Motoca Denis Gabriel”, a afirmat profesorul Severin Cristinel, însoțitorul și mentorul elevilor Școlii Gimnaziale „Mihail Armencea” din Adjud.