Un ofițer de poliție originar din Vrancea a câștigat în primă fază procesuală un proces intentat Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, după ce fusese sancționat de colegii săi pe când se afla în acest județ în interes de serviciu. Mai precis în Râmnicu Sărat, avea să explice polițistul vrâncean în instanță, cu mențiunea că totul a avut loc chiar de Ziua Națională, pe 1 Decembrie 2023.
Și, din ce relatase polițistul, sancțiunea îi fusese aplicată abuziv, „în scop de răzbunare” pentru verificările care vizau activitatea colegilor din Râmnicu Sărat. Iar totul fusese detaliat în acțiune, pornind de la data de 28 noiembrie 2023, când ofițerul de poliție primise o sarcină de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, conform căreia urma ca în perioada 1 – 2 decembrie 2023 să se deplaseze în țară cu o autospecială neinscripţionată, aflată în dotarea IGPR – „într-o misiune ordonată”, în baza unui ordin de serviciu.
Iar în Râmnicu Sărat, alături de un alt coleg, polițistul originar din Vrancea „a desfășurat activități de monitorizare a modului de acțiune a dispozitivelor de menținere a ordinii şi siguranței publice”, nu fără a informa ofițerul de serviciu al Poliţiei Municipiului Râmnicu Sărat asupra motivului prezenţei sale în acel loc. Aici, vrânceanul și colegul său au constatat mai multe nereguli în desfășurarea activității organelor de poliție, iar ulterior au plecat, pentru a continua alte activități.
„La aproximativ 200 m de sediul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat au fost opriți de către unul dintre polițiștii ce fuseseră monitorizați, care avea BWE pornit încă dinainte de a-i opri, încălcând și de această dată prevederile Dispoziţiei (…) privind stabilirea regulilor de utilizare înregistratoarelor audio-video portabile (…), ceea ce denotă că acesta dorea să se răzbune pe ofițerii monitori ca urmate a activităţii sus-menționate, dispuse prin plan.
De asemenea, la data și ora opririi în trafic, din conţinutul registrului dispozitivului de menținere a ordinii și siguranței publice polițistul avea o altă zonă indicată ca itinerariu de patrulare și nu cea în care se regăsea, denotând că s-a poziționat în mod expres în acel loc, fiind singura stradă de acces şi de plecare din zonă, tocmai pentru a-i opri în trafic pe colegii săi care efectuaseră anterior controlul. După i-au explicat că se află într-o misiune de serviciu și au încercat să îi prezinte planul de monitorizare precum şi ordinele de serviciu, polițistul a precizat că acestea nu sunt documente de identitate şi nu le ia în considerare.
După ce polițistul a procedat la verificarea documentelor petentului şi cele ale autospecialei, acesta a solicitat să i se prezinte extinctorul, trusa medicală şi cele două triunghiuri reflectorizante, fapt pentru care m-am conformat solicitărilor acestuia. Ulterior, agentul constatator a întocmit pe numele petentului un proces verbal de contravenție, reținând încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) și al art. 100 alin.(2) din OUG nr. 195/2002. (…)
Cu privire la temeinicia faptei, petentul apreciază că aceasta nu există, deoarece fapta reținută în sarcina sa prevede obligația de a semnaliza ieșirea din intersecția cu sens giratoriu, iar în cuprinsul procesului verbal este consemnată nerespectarea obligației de a semnaliza intrarea in intersecția cu sens giratoriu”, se detalia în acțiune, așa cum apare pe rejust.ro.
În fața acestor susțineri, IPJ Buzău a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, reiterând că vrânceanul încălcase legislația, astfel că fusese sancționat cu amendă în cuantum de 580 lei. Însă chiar și la momentul în care semnase procesul-verbal, vrânceanul scrisese la rubrica mențiuni că „agentul de poliție m-a sancționat în scop de răzbunare”.
Instanța nu a analizat „răzbunarea” invocată, ci legea, constatând că polițistul buzoian greșise interpretarea legii: „Astfel, norma legală (…) are în vedere producerea unui accident, ca urmare a nerespectării unor reguli ce circulație care au în vedere următoarele ipoteze: întoarcere, mers înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers.
Ori, din analiza întregului materialului probator aflat la dosarul cauzei, prin coroborare cu înregistrarea depusă de intimată, rezultă că petentul nu realizat conţinutul alternativ pentru niciuna dintre formele descrise mai sus; nu a întors, nu a mers înapoi, nu a schimbat banda de circulaţie şi nici direcţia de mers, urmate de avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Încadrarea greșită a faptei reținută în sarcina contravenientului este asimilată cu lipsa menționării în cuprinsul procesului verbal a actului normativ care prevede și sancționează fapta contravențională. Prin încadrarea greșită a faptei contravenționale descrise în procesul verbal, contravenientul este vătămat în drepturile sale, fiindu-i aplicată o sancțiune corespunzătoare unei alte contravenții decât cea reținută în sarcina sa de către agentul constatator”, a reținut instanța, în motivarea soluției.
Soluție care astfel a fost în favoarea polițistului originar din Vrancea, căruia i-a fost admisă „plângerea contravențională formulată (…) în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău. Anulează procesul-verbal de constatare a contravențiilor (…) din data de 01.12.2023 şi exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate. Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 168,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare”.