Ediția: Joi 9 Ianuarie 2025 Nr. 6789
Ediția: Joi 9 Ianuarie 2025 Nr. 6789

Rocadă la conducerea Poliției Focșani. Cms. șef Daniel Fătu înlocuit cu cms. Dragoș Nedeloiu

Comisarul șef Daniel Fătu a fost înlocuit din funcția de șef al Poliției Municipiului Focșani cu comisarul Dragoș Nedeloiu.
Dragoș Nedeloiu deținea până în prezent funcția de adjunct al șefului Poliției Focșani iar anterior a fost șef al Poliției Mărășești.
Practic, este vorba despre o rocadă între cei doi până la momentul în care va avea loc concursul pentru ocuparea acestor funcții. Daniel Fătu a fost împuternicit ca adjunct al șefului Poliției Municipiului Focșani, iar Dragoș Nedeloiu a fost împuternicit șef al aceleiași instituții.

Decizia a fost luată în data de 19 decembrie 2024 de către șeful IPJ Vrancea, comisarul șef Remus Nica.
Conform legislației în vigoare, o persoană poate fi împuternicită la comanda unei secții de poliție doar pentru un an de zile, iar această perioadă, în cazul comisarului șef Daniel Fătu, a trecut în luna decembrie 2024.

Cei doi au fost împuterniciți la comanda Poliției Municipiului Focșani pentru o perioadă de 6 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?