Ediția: Miercuri 8 Ianuarie 2025 Nr. 6788
Ediția: Miercuri 8 Ianuarie 2025 Nr. 6788

Pediatrii cer interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi

          Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde, cel mai mic având 7 ani, şi au lansat un apel public autorităţilor să interzică vânzarea lor. Purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria”, medicul Cătălina Ionescu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată marţi, că din 24 decembrie 2024 în UPU au fost înregistraţi 30 de pacienţi, cu vârste între 7 şi 18 ani, care aveau răni sau arsuri provocate în timpul exploziei petardelor.

          „Aceste leziuni au fost în general de tip arsuri, dar au fost leziuni şi la nivelul masei musculare şi al celui osos. De cele mai multe ori, pacienţii prezentau leziuni la nivelul mâinilor, dar au asociat şi leziuni cranio-faciale. Leziunile mutilante au fost prezente la nivelul mâinilor la jumătate din aceşti pacienţi. (…) Aceste leziuni mutilante au determinat spitalizare îndelungată a pacienţilor, iar în evoluţie lucrurile nu vor fi aşa cum trebuie.

          Sunt copii care au avut leziuni mutilante la nivelul mâinilor, au rămas fără degete, au rămas fără ţesut muscular sau osos. Copiii au în general peste 11 ani, dar au fost două cazuri la copii de 7 şi 8 ani, restul având între 11 şi 18 ani”, a atras atenţia dr. Cătălina Ionescu. Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfânta Maria” a afirmat totodată că nu este suficientă mediatizarea acestor situaţii, ci ar trebui ca atât poliţia, cât şi politicul să adopte măsuri privind interzicerea comercializării petardelor.

          „Părerea tuturor colegilor – de comun acord – este că degeaba prezentăm în presă, ci trebuie luate măsuri drastice, şi anume interzicerea comercializării acestor petarde. Din păcate, deşi s-au tot prezentat problemele determinate de aceste petarde, noi, ca instituţie care acordăm îngrijiri medicale, am postat pe pagina spitalului încă de dinainte de sărbători riscurile la care se expun copiii prin utilizarea acestor petarde, cazurile au continuat să vină şi au fost destul de grave. Având atât cazuistică şi pozele acestor copii, vom face adresă către forurile care răspund de aceste situaţii pentru a lua măsuri. Ne este teamă că până la Crăciunul viitor lucrurile se uită, dar vom face demersuri şi vom încerca din nou în decembrie 2025 să reluăm toate aceste discuţii tocmai pentru a nu se întâmpla sau repeta astfel de evenimente”, a mai declarat dr. Cătălina Ionescu.

          Ea a precizat că în fiecare an, în perioada sărbătorilor, sunt întâlnite zeci de astfel de cazuri, motiv pentru care este nevoie şi de educaţie atât în rândul copiilor şi, mai ales, părinţilor. „Educaţia copiilor şi părinţilor este esenţială, dar nu este suficientă. De aceea, mergem pe ideea că ar trebui să fie interzisă efectiv comercializarea lor. Eu cred că sunt mai multe instituţii care ar trebui să îşi facă treaba: şi noi, şi poliţia, şi politicul. (Anual – n.r.) e un număr constant de cazuri. Anul acesta au fost cazuri mai severe faţă de anul trecut. Imaginaţia copiilor este bogată, unii au aruncat pe petarde cu benzină şi atunci au suferit leziuni, alţii au pus petardele în diverse recipiente, au pus petarda în tuburi şi au încercat să sufle în acel tub”, a explicat dr. Ionescu.

          Zeci de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate în vederea confiscării în cadrul acţiunii „Pirotehnic”, care s-a desfăşurat în perioada 30 septembrie – 5 ianuarie 2025, după cum au anunţat reprezentanţii Direcţiei Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), cu ocazia unei activităţi desfăşurate în poligonul din localitatea Mihai Bravu, judeţul Giurgiu. „Rezistaţi tentaţiei de a cumpăra sau manevra petarde sau artificii ce nu sunt permise utilizării fără drept şi/sau autorizaţie. Astfel, vă protejaţi pe dumneavoastră, îi protejaţi pe cei din jur, şi, în mod special, pe copii, fără a vă expune riscurilor care vă pot pune siguranţa, integritatea şi poate chiar viaţa în pericol”, se arăta într-un comunicat al IGPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?