O femeie din județ a fost atacată ziua în amiaza mare, în plină stradă, de iubitul său, pe care îl cunoscuse în cursul anului 2023 la un club al pensionarilor. Amândoi singuri, probabil încercau să își refacă viețile și au avut o relație de câteva luni, până în primăvara anului 2024, când femeia a aflat că bărbatul, în vârstă de 81 de ani, avea o condamnare cu închisoare pentru că își sugrumase soția.
Povestea a speriat-o, așa că a încercat să rupă relația, numai că nu a fost chiar atât de simplu. Iar până în ziua atacului, bărbatul mai exercitase violențe asupra iubitei sale, ceea ce a dus la emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de câteva luni. Astfel, la finele lunii mai 2024, când victima i-a reiterat inculpatului că ar vrea să încheie relația, acesta s-a enervat foarte tare și a sugrumat-o cu un şnur de la un medalion pe care îl primise la clubul unde se cunoscuseră.
Norocul femeii a fost că și-a protejat gâtul cu mâna și a reușit să se elibereze, după care a fugit la o vecină, de unde a chemat poliția. Ulterior, instanța avea să emită un ordin de protecţie, inculpatul fiind obligat să păstreze o distanţă minimă de 200 de metri faţă de victimă şi de domiciliul acesteia, precum şi de clubul unde se cunoscuseră. În același timp, inculpatul nu avea voie să ia legătura cu victima.
La câteva săptămâni de la incident însă, în momentul în care se afla prin oraș, victima a fost urmărită de inculpat, iar la un semafor, acesta din urmă a lovit-o în cap cu o sacoșă, în care avea o săpăligă. Victima a reușit să atenueze a doua lovitură cu mâna dreaptă, iar inculpatul a strigat „te omor”, încercând să o mai lovească, fiind oprit de oamenii care se aflau în zonă.
În instanță, inculpatul a susținut că nu avut nici o clipă intenția să o ucidă; apărare similară cu cea folosită și în procesul legat de ordinul de protecție, când acesta afirmase că, de fapt, pentru decesul celei de-a doua soții, poliția și vecinii îl consideraseră vinovat, motiv pentru care a fost condamnat la 6 ani și 8 luni închisoare. Însă în rechizitoriul din 2015 se arăta că, în luna mai a acelui an, chiar inculpatul fusese cel care sunase la 112 pentru a anunța că își sugrumase soția din greșeală, cu un cablu.
Iar toate cele de mai sus au format convingerea instanței că octogenarul este vinovat pentru tentativă de omor, lovire sau alte violențe și încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordin de protecție, pedeapsa aplicată acum fiind de 12 ani închisoare.
„(…) va dispune prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare de la inculpatul (…). (…) deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 18.06.2024, la zi. (…) menține starea de arest a inculpatului (…).
Dispune confiscarea unei săpăligi cu capăt metalic si a unei medalii din plastic cu inscripția “(…)”. (…) admite acțiunea civilă formulată în cauză și obligă inculpatul (…) la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani a sumei de 572,68 lei (contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu spitalizarea) și către Serviciul de Ambulanță Vrancea a sumei de 9,15 lei, reprezentând despăgubiri materiale cât și la plata dobânzilor legale aferente calculate de la data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului.
Ia act că partea vătămată (…) nu a formulat acțiune civilă în prezenta cauză. (…) obligă inculpatul la plata sumei de câte 1.400 lei (din care câte 1.000 lei din faza urmăririi penale şi câte 400 lei din faza judecății), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se mai arată în sentință.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: Pixabay – https://www.pexels.com/ro-ro/