Ediția: Miercuri 8 Ianuarie 2025 Nr. 6788
Ediția: Miercuri 8 Ianuarie 2025 Nr. 6788

Colegiul Național „Unirea” Focșani, una dintre primele unități de învățământ românești, împlinește astăzi 159 de ani

Astăzi, Colegiul Național „Unirea” Focșani, prestigioasă citadelă a învățământului vrâncean și românesc, împlinește 159 de ani de la înființare.
Locul în care s-au format, ori au profesat, mari personaltăți ale ştiinţei şi culturii româneşti precum foștii elevi Anghel Saligny, Simion Mehedinţi, Duiliu Zamfirescu, Ştefan Longinescu, Gh. Longinescu, ori marii profesori Ștefan Neagoe, Dumitru F. Caian, autorul primei monografii a oraşului Focşani, I. A. Bassarabescu, Ovid Densușianu, scriitor, profesor universitar, distins filolog, C. G. Giurăscu, ilustru istoric, profesor universitar, Gh. Bogdan Duica, critic literar şi scriitor, continuă cu mândrie să păstreze performanța în învățământ, ridicată la rang de excelență.

„159 de ani de când începeau cursurile la prima și cea mai importantă instituție de învățământ secundar din regiune, „Unirea” de azi…
159 de ani cu contribuții importante în istoria culturală și științifică a României, aduse de uniriști…
La mulți ani, Colegiul Național Unirea, trecutul ne obligă să fim performanți, prezentul este doar oportunitatea de a construi un viitor pe măsură!”
, este anunțul publicat astăzi pe pagina de Facebook a colegiului focșănean.

Liceul „Unirea” a fost înființat la data de 7 ianuarie 1866 prin Ordinul Domnesc nr. 26512 din 10 august 1865, fiind prima unitate de învățământ secundar din această zonă și între primele din România.

În 1868, gimnaziul avea deja patru clase și un mic corp profesoral preocupat de strângerea materialului didactic: aparatură pentru fizică și chimie, colecții pentru geografie, istorie și științele naturii, o colecție de monede vechi. Tot atunci se pun și bazele bibliotecii, cu cele 45 de volume donate de elevi.
Până în 1880, atunci când construcția clădirii începe, școala funcționează fără local propriu, numele fiind schimbat din „Alexandru Ioan Cuza” în Gimnaziul „Unirea”.

În anii 1884-1885, reapare clasa a V-a, iar mai apoi gimnaziul se transformă în liceu. Acest fapt a avut o mare importanță, având în vedere că în toată zona dintre Buzău și Bârlad nu mai exista o școală similară ca grad.
După lungi așteptări, liceul se mută în actuala clădire, construită după planurile arhitectului Constantin Băicoianu (1859-1929), în anul 1890.

sursă foto: cnu.lufo.ro

În anii ocupației germane din primul război mondial (1917-1918) liceul e transformat în spital, școala încetându-și activitatea.

În perioada interbelică, baza materială a școlii se dezvoltă: o sală specială pentru bibliotecă, un amfiteatru de fizică și chimie, două laboratoare pentru aceleași obiecte și noi săli de clasă.
Punctul de atracție pentru elevi la sfârșit de săptămână era aparatul de proiectat filme pe care școala îl avea încă din 1920. Între timp, biblioteca ajunge la 10000 de volume.
Tot în această perioada, mai precis în 1928, se înființează primul muzeu de istorie și etnografie din zonă, instalat în clădirea anexă din fața școlii și inițiat de profesorul Alexandru Arbore.

Al doilea război mondial, precum și cutremurul din 1940 au adus pagube însemnate școlii. Clădirea a fost puternic afectată și s-au pierdut sau distrus numeroase cărți și materiale didactice.

În perioada comunismului, datorită paranoiei industrializării și tehnicizării, liceul a decăzut și a fost transformat din liceu teoretic în liceu industrial.
Seriozitatea şi calitatea învăţământului din Liceul „Unirea” au făcut ca faima lui să depăşească cu mult graniţele judeţului Putna, impunându-se ca unul din cele mai importante repere ale învăţământului secundar dar şi ale vieţii ştiinţifice şi culturale.

sursă foto: cnu.lufo.ro

Aici au fiinţat:”Liga Culturală” (1891) „Societatea Literară” (1898) „Societatea Filarmonică” (1899) „Revista Noastră” (1912-1914 seria I) „Milcovia” (1930) „Ethos”(1941). Primul muzeu de istorie şi etnografie din ţinutul Putnei, și altele.

Mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti au fost elevi sau profesori la „Unirea”: Ștefan Neagoe, Dumitru F. Caian, autorul primei monografii a oraşului Focşani, I. A. Bassarabescu, Ovid Densușianu, scriitor, profesor universitar, distins filolog, C. G. Giurăscu, ilustru istoric, profesor universitar, Gh. Bogdan Duica, critic literar şi scriitor – au fost unii dintre marii profesori ai liceului, iar Anghel Saligny, Simion Mehedinţi, Duiliu Zamfirescu, Ştefan Longinescu, Gh. Longinescu, Ion Diaconu, Ion Nestor, Mihai Steriade, Virgil Huzum, Emanuil Petruţ, Cornel Coman sunt numai câteva dintre numele foştilor iluştri elevi ai liceului.

Au fost perioade când titlul de bacalaureat al Liceului „Unirea” era cea mai bună recomandare pentru admiterea în Universitate. Este important faptul că liceul a funcționat fără întrerupere (cu excepția situațiilor de război) de la înființare și până în prezent, prestigiul său fiind menținut în toate vremurile prin strădania, dăruirea și valoarea profesorilor și elevilor săi. Clădirea în care funcționează în prezent a fost construită la sfârșitul secolului trecut (dată în funcțiune în anul 1899) și este inclusă în categoria monumentelor arhitectonice naționale.

Ministerul Educației Naționale a luat decizia în 1997 de a atribui liceului datorită rezultatelor din ultimii ani numele de Colegiul Național „Unirea”.

Seriozitatea și calitatea învățământului din Liceul „Unirea” au făcut ca faima lui să depășească cu mult granițele județului Vrancea, impunându-se ca unul din cele mai importante repere ale învățământului secundar dar și ale vieții științifice și culturale. (Sursă: cnu.lufo.ro)

La mulți ani încununați de rezultate excelente urăm și noi Colegiului Național „Unirea” Focșani !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?