Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:
În urma accidentului ce a avut loc în afara municipiului Adjud a rezultat decesul a două persoane: pasagerul dreapta față (o femeie, în vârstă de 39 ani, din oraș Mărășești) și pasagerul stânga spate, minor, în vârstă de 15 ani, din oraș Mărășești, ambii din autoturism, dar și rănirea ușoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanța privată și una din autoturism – conducătorul auto al acestuia, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din oraș Mărășești.
Comunicat al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea:
Astăzi la ora 10.06, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier pe E 85, la ieșirea din Adjud către Focșani, implicate două autovehicule – o ambulanță de transport aflată în tranzit, din Piatra Neamț către București, cu pacient, și un autoturism.
La solicitare au fost direcționate patru ambulanțe SAJ tip C2 și B2, și modulul SMURD de descarcerare.
Au fost identificate patru victime. O victimă în vârstă de aproximativ 35 ani, sex feminin, a fost găsită decedată.
O victimă în vârstă de aproximativ 20 ani, sex masculin, în stop cardiorespirator, cu manevre de resuscitare începute de echipajul SMURD, fără rezultat pozitiv. Decesul a fost declarat de medicul prezent la accidentul rutier.
O victimă în vârstă de 20 ani sex masculin, conștientă, cu politraumatism prin accident rutier, a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.
Coducatorul auto al ambulanței, în vârstă de 46 de ani, cu traumatism de membru superior, a refuzat transportul la spital.
Pacientul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de transport medical al SAJ Vrancea pentru a continua deplasarea către Spitalul de Recuperare „Sfântul Sava” din București.
Al doilea membru al echipei medicale, prezent în ambulanța implicată în accidentul rutier, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Mai multe imagini și video, accesând acest LINK!
Vă reamintim că un grav accident rutier s-a produs astăzi, ora 10.07, în afara municipiului Adjud, pe DN2 E85.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanță privată ce aparține unui spital din București, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, derapare și pătrunderea pe contrasens”, conform unui comunicat transmis de IPJ Vrancea.