UPDATE! Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a anunțat (DETALII AICI!) un al doilea deces în urma accidentului de astăzi.
Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:
Astăzi, ora 10.07, Dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în afara municipiului Adjud, pe DN2 E85.
Din primele cercetări efectuate la fața locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanță privată ce aparține unui spital din București, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, derapare și pătrunderea pe contrasens.
foto: IPJ Vrancea
Din nefericire, a rezultat decesul pasagerului dreapta față din autoturism, rănirea gravă a pasagerului stânga spate din autoturism și rănirea ușoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanța privată și una din autoturism – conducătorul auto al acestuia.
În prezent se circulă alternativ pe sensul de mers Focșani – Bacău.
Comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea:
Accident rutier pe DN2 E85, în apropiere de Adjud, produs între un autoturism și o ambulanță privată (cu pacient), 6 persoane implicate, 4 victime dintre care 2 conștiente, neîncarcerate și 2 inconștiente, încarcerate.
Intervin 3 echipaje de la Secția de Pompieri Adjud cu modulul SMURD și o autospecială de stingere și 3 ambulanțe SAJ.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, ora 10.25, informează că pe DN 2 Focșani-Bacău, la ieșire din municipiul Adjud, județul Vrancea, a avut loc un accident rutier între două autovehicule, în urma căruia trei persoane sunt încarcerate, urmând să fie evaluate medical.
Traficul rutier este restricționat pe sensul de mers spre Focșani, circulându-se alternativ, pe celălalt fir. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 11.00.
Sursa video/foto: ISU Vrancea