Comunicat de presă:
Calistrat Robu s-a născut pe 4 iunie 1952 la Pufești și a început să picteze de când era elev: activitatea artistică și-a început-o la Iași, deși nu avea studii în domeniu, debutând în anul 1976.
Are numeroase expoziții atât în țară cât și în străinătate: București, Pitești, Iași, Chișinău, Veneția, Madrid, Viena, New York, Paris etc. Este considerat de către critici unul dintre cei mai importanți pictori naivi din România. A obținut numeroase premii și distincții atât în țară cât și în străinătate; a participat la numeroase tabere și reuniuni de teoria artei și de creație plastică.
Lucrările sale sunt expuse în cadrul unor instituții artistice și de artă, în colecțiile particulare. Televiziunea Română, în colaborare cu Centrul Național de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare București, a realizat în anul 1997 un film documentar despre pictura naivă, film ce poartă semnătura lui Calistrat Robu.
„Domnul Calistrat Robu, pictor naiv din Iaşi, este unul dintre ce mai activi artişti din ţară, având o activitate expoziţională bogată, care a început în 1976. Indiferent de tematica abordată, Calistrat Robu urmăreşte alcătuirea unor game cromatice personale, în care se armonizează tonuri de albastru şi roşu. Echilibrul dispunerii elementelor picturale vădeşte un simţ compoziţional de marcă” – Victor Parhon – director al Centrului Național de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare București.
„Am considerat că din amestecul de culori din paleta pictorului Calistrat Robu așezate pe orice șevalet se imprimă pe retina noastră nu doar o pictură naivă realizată de dânsul, dar se mai ivește un nume – Pufești; astfel pe harta României și a Lumii vom putea descoperi o așezare ce i se datorează”, a declarat primarul comunei Pufești, prof.dr. Nicolae Damian.
Prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Pufești – nr. 57 din 22.11.2024, la propunerea primarului comunei Pufești, Nicolae Damian, s-a adoptat conferirea titlului de „Cetățean de onoare” pictorului Calistrat Robu. Hotărârea a fost aprobată cu votul majorității simple, consilierii AUR votând împotrivă la acest proiect, precum și la proiectul prin care se dorește premierea cetățenilor comunei ce au depășit vârsta de 90 de ani.
În ședința de Consiliu Local de vineri 20 decembrie, printr-un moment festiv, s-a înmânat Diploma și Brevetul de „Cetățean de Onoare” lui Calistrat Robu. A urmat apoi un recital de colinde, la foișorul din curtea Primăriei Pufești, susținut de către copiii din localitate. Aceștia, împreună cu toți colegii lor au primit dulciuri de la primar și consilieri, dar și de la dezvoltatorul parcului fotovoltaic din localitate.
Pe holul primăriei a fost organizată o expoziție de pictură a maestrului Calistrat Robu. De precizat că nici la ședința festivă și nici la concertul de colinde nu au participat consilierii AUR.
La final, notăm cuvintele maestrului: „Nu e vorba că nu aș putea picta și altcumva, dar arta naivă mi-a dat mereu impresia că e un mod de a rezista la opresiunile sociale. În plus naivii visează paradisul și-l pictează atunci când nu-l pot trăi!”.