Ediția: Vineri 20 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Vineri 20 Decembrie 2024. Nr 6784

VIDEO și FOTO: Surpriză în Consiliul Județean! La propunerea președintelui Nicușor Halici (PSD) au fost aleși doi vicepreședinți de la PNL și AUR

          Ciprian Alexandru Epure (PNL) și Sorin Pîslaru (AUR) sunt cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Vrancea. Aceștia au fost aleși ieri, în ședință ordinară, de plenul CJ. Marea surpriză a fost că aceste propuneri au venit din partea președintelui Consiliului Județean, Nicușor Halici,președinte al PSD Vrancea. Propunerile i-au lăsat cu gura căscată la propriu pe toți consilierii prezenți, mai ales că în ultima perioadă se vorbea tot mai des ca aceste două funcții importante să fie ocupate de un consilier PSD și un consilier Forța Dreptei. Totuși, joi, Epure și Pîslaru au fost singurele propuneri pentru ocuparea funcțiilor de vicepreședinți.

          Șeful administrației județene a motivat decizia sa precizând că a avut în vedere un concept mai larg pe care l-a propus colegilor din Consiliul Județean și care vizează o prioritizare a reconstrucției județului Vrancea. „Încă din perioada în care mi-am dat demisia din Parlament și am revenit în fiuncția de prefect, am spus că vreau să pun umărul la o reconstrucție mai accelerată a tot ceea ce se poate în acest județ. Iar reconstrucția, din punctul meu de vedere, nu se rezumă doar la investiții fizice. Mai mult, cred că trebuie să ținem cont de acest semnal de alarmă tras și de vrânceni și să începem și o construcție între noi ca oameni, ca politicieni și apoi și ca demnitari. Știu că poate pe unii o să vă surprind cu propunerea pe care o să v-o fac. Conceptul este unul simplu, de a prioritiza o construcție cât mai sănătoasă comunitar. De aceea vă propun, în urma discuțiilor avute cu toate forțele politice din Consiliul Județean, ca cei doi vicepreședinți să fie Sorin Pîslaru (AUR) și Ciprian Alexandru Epure (PNL)“, a precizat Nicușor Halici.

          Acesta a susținut că dacă administrația județeană ar fi avut mai multe funcții de vicepreședinți, ar fi propus ca acestea să fie ocupate și de celelalte forțe politice din CJ Vrancea, iar ultimii care ar fi primit această funcție ar fi fost consilierii PSD. „Consider că o reconstrucție trebuie făcută la nivel județean și nivel național și cu o abordare pragmatică prin care să înțelegem că interesul nostru de dezvoltare este fundamental legat de unirea noastră ca oameni, politicieni și demnitari“, a adăugat Nicușor Halici.

           La finalul ședinței, Nicușor Halici le-a urat succes în activitate celor doi vicepreședinți. „Vă urez mult succes și vă asigur că în mine veți avea un partener”, a spus Halici. Pîslaru a fost ales cu 25 de voturi pentru, iar Epure cu 24.

          Plenul Consiliul Județean Vrancea a mai aprobat ieri următoarele proiecte de hotărâre: „Constatarea încetării de drept a calității de consilier județean a domnului  Ciobotaru Dragoș-Fanică” (președintele PNL Vrancea a fost ales deputat – n.r.); „Aprobarea încheierii de acte adiționale de prelungire a valabilității contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Vrancea, pentru loturile nr. 4, 6, 8, 13, 15, 18 și 23”; „Emiterea și atribuirea licențelor de traseu, stabilirea tarifelor de călătorie și atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, operatorilor de transport declarați câștigători în urma procedurii de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciului public județean de transport de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a județului Vrancea, pentru perioada 2024-2030”; „Aprobarea rectificării bugetelor proprii ale Județului Vrancea pentru finanțarea Unității Administrativ – Teritoriale Județul Vrancea şi a instituțiilor publice de sub autoritatea Consiliului Județean Vrancea, pe anul 2024”.

          Tot ieri au mai fost introduse pe ordinea de zi câteva proiecte de hotărîre care au fost aprobate cu unanimitate de voturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?