COMUNICAT DE PRESĂ, Asociația Luptătorilor, Invalizilor, Răniților și Urmașii celor Decedați în Revoluția din decembrie 1989 – Vrancea
Remember: 35 de ani de libertate
În urmă cu 35 de ani, România devenea ultima țară din fostul Bloc Sovietic care își câștiga libertatea. Dar, spre deosebire de vecinii săi – Polonia, Ungaria, Germania de Est, fosta Cehoslovacia și Bulgaria – drumul său spre democrație a fost unul însângerat.
Revoluțiile de catifea
Au fost mișcări pacifiste prin care partidele comuniste aflate la putere în țările din Europa de Est, au pierdut monopolul puterii și au revenit la democrație. Cum a fost posibil? În primul rând, revoluțiile din celelalte state comuniste au fost diferite, deoarece schimbările au fost făcute cu sprijinul regimului aflat în funcțiune, sub influența modelului început de Mihail Gorbaciov în URSS, începând din 1985, prin Glasnost (Deschiderea) și Perestroika (Restructurare).
În al doilea rând, schimbările din statele est-europene s-au realizat printr-un șir de reforme succesive introduse de regimul care tocmai se prăbușea. Acolo lupta s-a purtat între elitele aflate în competiție ale aceluiași regim politic.
În România, la Congresul al XIV-lea, care s-a desfășurat între 20 – 25 noiembrie 1989, elita politică existentă nu s-a divizat în susținători ai regimului și reformatori ai acestuia. Cu toate că acest lucru trebuia făcut, mai ales după manifestația muncitorilor de la Brașov din noiembrie 1987. Elita comunistă nu a găsit curajul să se manifeste și să se opună dictatorului. Așa că în loc de reforme, am avut parte de o revoluție sângeroasă.
Revolta populară
Revoluția Anticomunistă, din România, a început pe 16 decembrie 1989, odată cu opoziția enoriașilor împotriva autorităților comuniste de a-l evacua pe pastorul reformat Lászlo Tőkés din Timișoara. În orașul de pe Bega, s-a auzit primul strigăt „Jos cu Ceaușescu”. Flacăra revoluției aprinsă la Timișoara, care în data de 20 Decembrie a devenit primul oraș liber de comunism, s-a răspândit rapid în întreaga țară. Astfel a început o revoltă populară, care considerăm că a constituit prima etapă a revoluției, izbucnită într-un oraș mare, dar marginal. Ea nu a putut fi reprimată prin mijloace clasice s-au letale, și astfel s-a extins în Capitală și în alte câteva orașe mari. Evident cheia de boltă a întregului proces a reprezentat-o mișcările din București, unde se afla centrul de comandă al regimului comunist centralizat.
Pe 21 Decembrie, în București, dictatorul Nicolae Ceaușescu a decis să țină un discurs pentru a-și demonstra puterea. La sugestia comitetului de partid din Capitală, Ceaușescu a organizat o mare adunare populară, ca să-i convingă pe bucureșteni că cei care au ieșit în stradă la Timișoara erau niște huligani și nimic mai mult.
În după amiaza zilei de 21 Decembrie, Piața Universității a devenit un adevărat teatru de luptă împotriva lui Ceaușescu. Revolta a culminat cu acțiunea sângeroasă pornită după ora 23.00, când forțele represive, armata, miliția și securitatea au deschis focul contra demonstranților, iar baricada de la Intercontinental a fost spulberată de tancuri.
Bilanțul masacrului din noaptea de 21 spre 22 decembrie a fost de 49 de oameni morți, 463 au fost răniți, iar peste 700 au ajuns în arestul de la Miliția Capitalei și închisoarea Jilava în acea noapte. Într-o singură zi de lupte de stradă desfășurate în centrul Bucureștiului, curățat temporar de manifestanți în noaptea de 21 spre 22, regimul s-a prăbușit.
Abandonarea puterii
În dimineața zilei de 22 decembrie ’89, mulțimea de muncitori de pe marile platforme industriale, înfuriată de măcelul petrecut în timpul nopții, a ocupat centrul Bucureștiului. Astfel, forțele de represiune au hotărât prin comandanții lor să treacă de partea manifestanților. Ministrul Apărării, gen. Vasile Milea, s-a împușcat în piept pentru a se „indisponibiliza” și a evita coordonarea masacrului. Părăsit de Armată, Miliție și Securitate, Nicolae Ceaușescu și soția lui, Elena, au fost nevoiți să fugă din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, cu un elicopter chemat de gen. Victor Atanasie Stănculescu, fostul ministru adjunct al apărării naționale și pus la dispoziție de gen. Iosif Rus care îndeplinea funcția de comandant al Aviației Militare Române.
Astfel, plecarea precipitată a cuplului Ceaușescu la ora 12.08 cu elicopterul prezidențial de pe clădirea Comitetului Central al P.C.R. a reprezentat abandonarea puterii și Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. Ce a urmat după acest moment, reprezintă o altă filă de istorie a revoluției și care merită analiza noastră viitoare.
Revoluția vrânceană
În municipiul Focșani, la fel ca în toate celelalte orașe mari din România, cetățenii au ieșit în stradă în ziua de 22 Decembrie 1989, ora 11.00, să demonstreze împotriva regimului și a dictatorului Ceaușescu. La Ateneul Popular din Piața Unirii, s-au instalat stații cu boxe de amplificare a sunetului, de către Paraschiv Usturoi, cunoscut sub numele de scenă, Puiu Siru, care era angajat al Casei de Cultură și avea în grijă astfel de stații.
Revoluționarii au ocupat Comitetul Județean de Partid și celelalte instituții importante din oraș. Puterea a fost preluată de Comitetul Județean de Salvare Națională, condus de disidentul focșănean, poetul Liviu Ioan-Stoiciu.
Cei mai curajoși dintre revoluționari vrânceni, s-au deplasat la sediul Securității unde au procedat la dezarmarea tuturor ofițerilor, arestarea colonelului Țambrea Aurel, comandantul unității, inventarierea armelor și predarea lor către armată.
În Asociația Luptătorilor, Răniților și Urmașilor Eroilor Martiri ai Revoluției din Decembrie 1989 – Vrancea, sunt în prezent membri care dețin calitatea de urmaș erou martir, rănit, sau luptător. Ei sunt o mică parte din vrâncenii care în acele zile memorabile s-au implicat în acțiuni revoluționare acolo unde se aflau în Decembrie 1989: la Timișoara, la București sau aici la Focșani.
Menționăm doar pe câțiva dinte aceștia: Tăbăcaru Marian, care a fost grav rănit la Timișoara, unde se afla cu familia; Nicoleta Constantinescu, Țurcanu Vasile, Ciurciumel Mihaela și Toader Adrian, revoluționari care au fost răniți prin împușcare la Televiziunea Română; Cojocariu Marian, Bercuș Laurențiu și Marian Gheorghe, răniți în masacrul de la Aeroportul Otopeni, din dimineața zilei de 23 decembrie 1989; Mîndroiu Constantin și Barbu Laurențiu, care a făcut parte din primul Comitet Județean de Salvare Națională – Vrancea; frații Cornel și Mircea Chelaru, frații Gabriel și Doru Păvăloaie, Lupu Victor. Toți fac parte din generația care a îngenunchiat comunismul în decembrie 1989.
Și anul acesta membrii Asociației Luptătorilor, Invalizilor, Răniților, și Urmașii celor Decedați în Revoluția din decembrie 1989 – Vrancea participă la manifestările organizate cu ocazia comemorării a 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Ei vor fi prezenți la depunerea de coroane la monumentul eroilor revoluției din Piața Unirii, ridicat în memoria celor 9 tineri eroi martiri vrânceni: Ghinea Dorinel, Silvestru Jim, Voicu Nicolae, Milea Dumitru, Crețu Florin, Catană Marin, Dănăilă Gabi, Apostolie Vasile și Buruiană Valerică.
Jertfa eroilor, sacrificiile pe care le-au presupus înlăturarea dictaturii, curajul celor care au înfăptuit efectiv Revoluția din Decembrie 1989 vor rămâne în amintirea noastră și a generațiilor viitoare ca o pildă a demnității și curajului, ca o expresie a forței morale pe care o dezvoltă în om dorința de libertate.
Concluzie
Revoluțiile schimbă viitorul.Revoluția din Decembrie 1989 a fost cel mai important eveniment istoric din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ea a modificat statutul țării în lume și declanșat procesul de schimbare spre o societate democratică, economia de piață liberă și integrarea în structurile euro-atlantice: NATO și Uniunea Europeană.
Mass-media, mereu în căutare de senzațional, nu a obosit să caute forțe obscure care ar fi stat în spatele marii mișcări populare din Decembrie 1989. Au redus Revoluția la o simplă „lovitură de stat”, fără să cunoască sensul istoric al unei revoluții care este un proces ce cuprinde mai multe etape, precum deturnarea scopului ei de către un grup restrâns de oameni, cum a fost cazul „grupului Iliescu” în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989.
Dar istoricii au tăcut și nu au explicat publicului larg fenomenul, pentru a nu supăra pe cineva. Au greșit și astfel s-a ajuns în situația actuală, când mulți români și-au creat o imagine distorsionată despre Revoluția din Decembrie 1989.
Este greșit să subapreciem revoluția, să o ridiculizăm sau să o tratăm ca pe un roman de spionaj. A fost o revoluție reală, cu consecințe pe care astăzi le resimțim cu toții. Cel mai bun lucru este să valorificăm posibilitățile pe care Revoluția din Decembrie 1989 le-a oferit.
Profesor de istorie, Sorin Pantelimon
Sursa foto: Facebook/Muzeul Vrancei