Ediția: Miercuri 18 Decembrie 2024. Nr 6782
Ediția: Miercuri 18 Decembrie 2024. Nr 6782

VIDEO și FOTO! „Olimpicii pe primul loc!” Consiliul Județean, prin președintele Nicușor Halici, a premiat excelența în educație și în sport

          Consiliul Județean Vrancea a organizat ieri, în sala de ședințe din sediul vechi (Str. Dimitrie Cantemir nr. 1), evenimentul de premiere a elevilor și profesorilor – ”Olimpicii pe primul loc”. În cadrul acestui eveniment au fost premiați de către președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, elevii premiați la la Olimpiadele naționale și internaționale. Sala de peste 100 de locuri a plenului Consiliului Județean a fost neîncăpătoare pentru performerii județului Vrancea de la Olimpiadele naționale și internaționale.

          Este vorba despre 163 de elevi din clasele V-XII și profesorii lor coordonatori, care au obținut rezultate meritorii la concursurile și olimpiadele naționale, internaționale și competiții și olimpiade sportive naționale. Consiliul Județean Vrancea a recompensat munca și dedicarea elevilor și a cadrelor didactice și a acordat premii în valoare totală de 243.900 lei (48.780 euro), astfel: Concursuri și olimpiade – etapa națională – Elevi: Locul I – 1.500 lei; Locul II – 1.200 lei; Locul III – 1.000 lei. Mențiune/premiu special – 800 lei; Profesori – 600 lei.

Concursuri și olimpiade – etapa internațională: Elevi – 5.000 lei; Profesori – 1.000 lei.

          „Am încredere că viitorul poate fi unul puternic și frumos, ca urmare a rezultatelor extraordinare pe care le-au avut acești copii și tineri. Este clar că atunci când vor ajunge la maturitate, vor avea potențialul de a ”prelua ștafeta”, de a conduce și dezvolta comunitățile locale, județene și țara. Noi, Consiliul Județean, am făcut un efort minim de recunoaștere pentru niște rezultate excelente, obținute cu foarte mult efort, și din partea părinților, și a cadrelor didactice, și mai ales din partea voastră, a copiilor, care trudiți, aveți și emoții, renunțați la multe plăceri ale copilăriei, pentru a crește niște oameni puternici, care să preia frâiele comunității. Felicitări părinților, care fac eforturi deosebite și vă susțin, și profesorilor coordonatori care reușesc să vă capaciteze. Vă asigur că eu voi fi întotdeauna lângă voi și în sprijinul vostru, pentru a vă construi viitorul pe care vi-l doriți!”, le-a transmis președintele Nicușor Halici elevilor premiați.

          Tot ieri, în cadrul evenimentului „Premiem performanța în sport“ au fost premiați și sportivii care au obținut rezultate deosebite la diverse evenimente sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?