Discuții ample luni, în cadrul ședinței Consiliului Local Focșani, și nu doar în ceea ce privește proiectele de hotărâre supuse atenției aleșilor focșăneni. Un punct „fierbinte” a fost și la rubrica „diverse” de pe ordinea de zi a ședinței ordinare, dat fiind că aici s-a discutat despre o plângere prealabilă formulată de Societatea Metale International, condusă de consilierul local PNL Valentin Resmeriță.
Și, cum societatea pe care o conduce dorea reanalizarea unei hotărâri deja adoptate de Consiliului Local anul acesta, Resmeriță a prezentat un scurt istoric al poveștii, dar și opinia sa, moment în care consilierul local PSD Costel Bârsan a atras atenția că acesta ar dori să își rezolve problemele în noua sa calitate.
La „mapă” nu era doar plângerea prealabilă a societății, ci și răspunsul, respectiv punctul de vedere al Serviciului administrarea domeniului public și privat, publicitate al municipalității, motiv pentru care toate părțile și-au expus opiniile. În fapt, așa cum a precizat Mihai Nedelcu, în calitate de președinte de ședință, se solicita revocarea hotărârii din 25 iulie anul acesta, „ca fiind nelegală”.
„Hotărârea (…) a fost adoptată în vederea aprobării documentației cadastrale și atestării apartenenței la domeniul privat al municipiului Focșani pentru imobilul – teren în suprafață de 2.372 de metri pătrați, situat în Focșani (…)”, a mai explicat social democratul Nedelcu. Însă punctul de vedere al serviciului de specialitate din cadrul municipalității a fost în sensul că respectiva hotărâre este „perfect temenică și legală”:
„Terenul (…) este situat în strada Cotești, nr. 17 (…). Acest teren aparține municipiului Focșani. Se contestă apartenența acestui teren la ceea ce înseamnă domeniul privat (…). Până la hotărâre au fost parcurse toate etapele impuse de Codul administrativ. (…) Aprecierile făcute prin plângerea prealabilă nu sunt justificate”.
Valentin Resmeriță a explicat că, dacă se va pune problema unui vot în actualul Consiliu Local, nu va participa, dar a ținut să își expună propriul punct de vedere: „Fac aceasta pentru a nu atrage într-un litigiu nici primăria și nici o societate care a obținut în mod legal acest imobil. Acest teren nu a fost niciodată disponibilizat și nu există niciun document prin care UAT Focșani a intrat în posesie”.
Iar Resmeriță a făcut vorbire despre o hotărâre judecătorească care i-ar da dreptate, moment în care secretarul general al municipiului a punctat că, de fapt, în acel document, este vorba doar despre terenul de sub construcție, nu și cel din spatele construcției. „Eu consider că, la acest moment, având în vedere că sunt două litigii pe rolul instanței, ar trebui să lăsăm instanța să se pronunțe. Și apoi Consiliul Local hotărăște. Noi acum nu verificăm legalitatea hotărârii de inventariere în domeniul privat a unui teren care aparține de drept (…) proprietății private a municipiului Focșani”, a subliniat Marta Ghiuță. Discuțiile nu s-ar fi oprit aici, deoarece fiecare parte încerca să își susțină punctul de vedere.
Așa că social democratul Bârsan a intervenit la rândul său: „Înțeleg că ați venit în Consiliul Local să vă rezolvați problemele personale? Noi nu facem anchetă și nici poliție aici. Dumneavoastră ați trimis o înștiințare, a fost citită, adusă la cunoștință, și până aici. Ne-am informat, știm foarte bine despre ce este vorba. Haideți să trecem la treaba noastră. Nu suntem nici poliție, nici instanță de judecată”.
De altfel, și primarul Cristi Valentin Misăilă a asigurat că „e o chestiune pe care o cunosc în amănunt”, atrăgând atenția că „ne certăm degeaba”, când procedura este clară: „Dacă ne asumăm sau nu ne asumăm, dacă se inițiază un proiect de hotărâre prin care să revocăm această hotărâre la care se face trimitere”.
Pe subiect a intervenit însă și Corneliu Negru, consilier AUR, care se prezintă ca fiind jurist, așa că a vorbit la rândul său despre cum vede lucrurile: „Plângerea prealabilă înseamnă că ne solicită să revocăm o hotărâre de Consiliu Local. Drept urmare, trebuie să inițiați un proiect de hotărâre sau să nu dați niciun răspuns. Plângerea prealabilă e o solicitare. Cel mai simplu este să lăsăm să soluționeze acest litigiu instanța de contencios administrativ. Adică eu propun, dacă dumneavostră sunteți de acord…”.
Acestea fiind spuse, rămâne cum s-a stabilit. Adică, cel mai probabil, să decidă instanța.