Ediția: Miercuri 18 Decembrie 2024. Nr 6782
Ediția: Miercuri 18 Decembrie 2024. Nr 6782

Scandal în Vrancea, provocat de tatăl liderului AUR; victimă e un magistrat, rudă cu aceștia

Scandal provocat de tatăl liderului AUR, George Simion, în weekendul care a trecut. Bărbatul este acuzat că a dat buzna peste o rudă pe care o au în Vrancea, în locuința acesteia din urmă, aflată într-o comună din apropierea Focșaniului. De aici, a fost nevoie de intervenția poliției, fiind chiar emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

Din sursele noastre, nu ar fi primul incident de acest fel, însă până acum neînțelegerile s-au rezolvat departe de ochii și urechile publicului. Potrivit Antena 3 CNN, casa în care tatăl liderului AUR a făcut scandal aparține unui magistrat vrâncean. Și, pentru că a fost amenințată cu moartea, victima a sunat la 112.

Echipajul de poliție care a intervenit la fața locului a constatat că bărbatul în cauză era băut și agitat, motiv pentru care ar fi fost dus la spital. Oficial, existența unui incident a fost confirmată de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea:

La data de 15 decembrie 2024, ora 14.01, polițiștii Secției 1 Golești au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, din municipiul Focșani, cu privire la faptul că un bărbat, din municipiul București, ar fi pătruns fără drept în locuința părinților acesteia, adresând amenințări. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare. De asemenea, în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului a fost emis ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică”.

          Potrivit informațiilor noastre, dată fiind gravitatea incidentului, procurorii urmează să solicite instanței emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă mai lungă.

Sursa foto: Facebook/George Simion

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?