Traian Negulescu și Adrian Vulpoiu vor fi cei doi viceprimari ai Focșaniului după ce au fost aleși în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din această seară. Cei doi consilieri locali PSD au primit 11 voturi din numărul aleșilor locali care au participat la vot. La procedura de vot nu au participat consilierii locali PNL și USR care au părăsit sala de ședințe. Inițial au fost trei propuneri pentru cele două posturi de viceprimari, Traian Negulescu, Adrian Vulpoiu propuși de grupul PSD și Răzvan Anghene de la AUR. A mai fost o propunere din partea PSD, consilierul local Costel Bîrsan însă acesta a refuzat nominalizarea.