Comunicat de presă:
Colegiul Național Pedagogic-Structurǎ Grǎdinița cu program prelungit nr. 16 Focsani a desfǎșurat proiectul județean “Colindǎm pe la ferești”, coordonat de director, profesor Simion Natașa și profesori invǎțǎmânt preșcolar Catanǎ Mihaela și Muscalu Alexandra. Aflat la cea de-a IX-a ediție, scopul concursului este redescoperirea și promovarea obiceiurilor și tradițiilor de Crǎciun prin implicarea copiilor, părinților și a cadrelor didactice în activitǎți specifice cât și valorificarea unot trǎiri emoționale profunde prin mesajul transmis de colinde. La concurs au participat preșcolari și școlari din intreg județul, dezvoltând astfel relații de parteneriat între medii diferite și asigurând un climat socio-afectiv și educativ optim în sensul cunoașterii, respectǎrii, pǎstrǎrii și transmiterii obiceiurilor și tradițiilor romanești. Mulțumim pe această cale tuturor partenerilor implicați!