Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” Adjud a organizat ieri cea de-a XIII-a ediție a Festivalului ”Tradiții și Obiceiuri Românești-Sărbătorile de iarnă”.
Evenimentul a fost organizat pe esplanada din fața Casei de Cultură “Tudor Vornicu” din municipiul de pe Trotuș și a avut ca scop prezentarea și continuarea datinilor strămoșești legate de Crăciun și Anul Nou. La eveniment au participat peste 800 de persoane care au prezentat tradiții și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou din mai multe zone ale țării.
Prezent la festival, primarul municipiului Adjud, George Nica, a declarat că jocurile și colindele specifice acestei perioade sunt una dintre cele mai frumoase moșteniri pe care le putem lăsa generațiilor viitoare.
„În preajma sărbătorii Nașterii Domnului obiceiurile de iarnă sunt cele care însuflețesc o comunitate. Colindele și jocurile specifice acestei perioade sunt una dintre cele mai frumoase moșteniri pe care o putem lăsa generațiilor viitoare și le mulțumesc participanților la Festivalul ”Tradiții și Obiceiuri Românești” că împărtășesc cu noi, adjudenii, datinile strămoșești ale Sfântului Crăciun. Într-o lume în continuă schimbare, datinile românești oferă societății noastre identitate, prilej de bucurie alături de familie, prieteni și vecini și – poate cel mai important – conferă rădăcinilor noastre strămoșești stabilitate.
Doresc să îi felicit pe toți cei 800 de participanți și mai ales pe organizatorii acestei a treisprezecea ediții a Festivalului ”Tradiții și Obiceiuri Românești” – eveniment de care municipiul Adjud este atât de mândru! Ei sunt cei care contribuie direct la păstrarea patrimoniului nostru și transformă valorile tradiționale în surse de inspirație pentru viitor.Ne bucurăm să le fim gazde și le doresc sărbători cu bucurie și har, Crăciun binecuvântat și un An Nou fericit! La Mulți Ani!”, a precizat primarul George Nica.
La eveniment au participat Urșii de la Comănești, Mascații de la Păunești, Ansamblul Folcloric “Zestrea”, iar printre invitații speciali s-a aflat Maria Șalaru.
Peste 65 de profesori coordonatori au fost prezenți la festivalul de la Adjud și peste 30 de grupuri și ansambluri, printre care: ansamblul „Mugurelul”, „Dorulețul”, „Paltinașii”, „Botincuța”, corul „Gaudete” din Ploscuțeni, corul „Amadeus” al Colegiului Național „Emil Botta” Adjud, corul „Armonia” din Domnești, corul de elevi ai școlii Șerbănești și cel din Nicorești, județul Galați, Grupul Folcloric „Doina Caregnei” Păunești, Grupul Folcloric „Menelaș Chircu” din Vintileasca.