24 Ianuarie 2025, Ziua Unirii Principatelor Române, ar urma să fie sărbătorită la Focșani cu mic cu mare, iar evenimentele sunt puse la punct încă de pe acum. În acest sens, primarul Cristi Valentin Misăilă le propune consilierilor locali focșăneni un proiect de hotărâre privind aprobarea organizării manifestărilor din această zi.
Proiectul urmează a fi discutat pe 16 decembrie, în ședința Consiliului Local Focșani, și are la bază inclusiv o adresă înaintată municipalității de către Liceul de Artă „Ghe. Tattarescu”, pe considerentul că, potrivit legii, autoritățile „pot organiza și/ sau sprijini logistic și material manifestări cultural artistice dedicate acestei zile”.
În acest sens, prin proiect se propune ca primăria să utilizeze 50 de mii de lei pentru achiziționarea de fulare, stegulețe, cocarde, medalii, monede etc., 37,5 mii lei pentru achiziționarea a 1.500 de albume foto în limba engleză, pentru promovarea municipiului reședință de județ, dar și 18 mii lei pentru organizarea unui Dineu Aniversar, cu invitați din țară și străinătate.
În același timp, Liceul de Artă va utiliza 10 mii lei pentru organizarea simpozionului intitulat „Uniți prin Istorie. Spațiul Românesc la 166 de ani de la Unirea Principatelor Române”, cu invitați din Republica Moldova, Ucraina și România, dar și 47 mii lei – pentru acoperirea costurilor de masă și cazare a participanților externi.
„În anul 2025 sărbătorim 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Pentru municipiul Focșani, această zi este deosebit de importantă, pentru că are și o semnificație istorică la nivel local, fiind primul pas spre unificarea administrativă a orașului. Astfel, ziua de 24 Ianuarie este un prilej să retrăim pașii făcuți de către înaintașii noștri pentru a realiza tot ceea ce reprezintă România astăzi”, se explică în documentația care stă în spatele proiectului.
În ceea ce privește intențiile transmise de reprezentanții Liceului de Artă, în adresa unității de învățământ se precizează că, în perioada 23 – 25 ianuarie, la Focșani vor fi prezenți delegați din Bălți, Chișinău, Tiraspol și Bender (Tighina) – Republica Moldova, precum și din Cernăuți, Odessa și Ismail – Ucraina. Iar invitații nu vor participa doar la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române:
„Cu această ocazie se va semna Acordul de Înfrățire între Primăria municipiului Focșani – Primăria municipiului Bălți și se va desfășura Simpozionul Internațional „Uniți prin Istorie. Spațiul Românesc la 166 de ani de la Unirea Principatelor Române”, cu tema Aspirații europene și valori cultural istorice”. Așa că în Focșani sunt așteptate 39 de persoane, care au fost parteneri ai municipalității și la alte evenimente derulate anterior.